Ghemul de țepi s-a prins între zăbrelele unui gard și n-am mai reușit să de miște. A stat acolo și a așteptat cuminte, până l-a găsit un bărbat care spune că se teme de arici. Chiar dacă s-a speriat de el, nu a putut să treacă nepăsător, așa că a cerut ajutor pe internet.
Pe strada Cutezătorilor nr. 1, în gardul parcării pentru mașini, este prins un arici, dacă îl poate ajuta cineva. Eu am fobie de arici, a scris pe un grup de Facebook bărbatul care a zărit țeposul.
Imediat ce a văzut postarea, cineva s-a oferit să se abată din drum și să meargă să salveze ariciul.
O să încerc să ajung acolo peste două ore, dacă nimeni nu îl ajută. Vă rog să mă anunțați, ca să nu bat drumul de pomană. Mulțumesc, a scris aceasta.
Cei care nu erau în zonă au încercat să îi ofere soluții de la distanță. O idee a fost să oprească pe cineva de pe stradă și să îi ceară ajutorul. Altă femeie a încercat să-i explice autorului postării că aricii sunt inofensivi și nu are de ce să se teamă.
Nu face nici un rău, el săracul doar se va strânge să se apere… trebuie tăiat gardul și nu se taie atât de greu, dacă aveți un clește de tăiat bolțuri și cu o mănușă groasă. Îl puteți ajuta să iasă în caz că este frica să puneți mâna așa pe el, dar sunt inofensivi, nu fac nimic.
Altcineva a venit cu ideea să sune la Pompieri, știind că ei s-au mai implicat în astfel de cazuri și au salvat animale blocate în diverse locuri sau pisici care nu au mai putut coborî din copaci.
Unii au trecut deja printr-o situație similară. Soluția a fost găsită tot pe grup, când mai mulți oameni au sărit în ajutor.
Am avut și eu un arici înțepenit în gard așa. Am pus postare aici și s-au găsit câțiva bărbați cu forță și au tăiat gardul. Poate fi folosit și un cric de la mașină, să lărgească acele ochiuri de gard, a explicat o femeie.
Cea care s-a oferit să-l ajute s-a ținut de promisiune și a mers să-l scape pe țepos din ghearele gardului buclucaș. Când a ajuns acolo, micuțul era deja liber să umble în voie.
Problemă rezolvată. Nu mai era prins în gard, stătea ghemuit lângă el, în exterior (un domn l-a salvat înainte să ajung eu). L-am mutat în grădină, la umbra unui copac, cu multă verdeață și adăpost, a scris salvatoarea.
Aricii sunt creaturi fascinante și esențiale pentru echilibrul ecologic al grădinilor și spațiilor verzi. Aceștia sunt prădători naturali ai numeroaselor insecte dăunătoare, cum ar fi melcii, omizile și gândacii, contribuind astfel la menținerea sănătății plantelor. Prin consumul acestor insecte, aricii ajută la reducerea necesității utilizării pesticidelor chimice.
A avea grijă de arici este important nu doar pentru beneficiile ecologice pe care le aduc, ci și pentru a proteja o specie vulnerabilă. Din cauza urbanizării și a utilizării extensive a pesticidelor, populațiile de arici au scăzut semnificativ. Asigurându-le un mediu sigur și hrănitor, contribuim la conservarea acestei specii și la protejarea biodiversității locale. Grădinile prietenoase cu aricii, care includ zone cu vegetație densă și ascunzișuri naturale, oferă refugiu și adăpost pentru aceste animale.
Îngrijirea aricilor implică asigurarea unui habitat adecvat și a resurselor necesare pentru supraviețuirea lor. Aceștia au nevoie de zone de adăpost, cum ar fi grămezi de frunze sau bușteni, unde se pot feri de prădători și condiții meteo extreme. În plus, aricii necesită o sursă constantă de apă proaspătă și acces la hrană, care poate include insecte, fructe și legume. Este esențial să evităm utilizarea pesticidelor și a altor substanțe chimice toxice în grădini, deoarece acestea pot dăuna grav sănătății aricilor.