O actriță din București a observat astăzi, în timp ce se afla la metrou, cum un cățel a fost capturat. Femeia a spus că speră ca animăluțul să ajungă la cineva acasă, nu în vreun adăpost.
UPDATE, 6 noiembrie 2024: Cățelușa capturată la stația de metrou Victoriei a fost dusă la adăpostul ASPA Mihăilești. Curând, va putea fi adoptată
Actrița Cosmina Dobrota a asistat astăzi, pentru prima oară în viața ei, la capturarea unui câine. Evenimentul s-a petrecut în stația de metrou „Piața Victoriei”.
Femeia a spus că animalul a făcut pe el de frică în momentul în care hinghierii și paza de la metrou l-au luat.
Acum, la metrou la Victoriei, asist pentru prima dată la capturarea unui cățel. Nu e drăguț. Bietul animal a făcut pe el de frică. Avem și taberele: cei care îi acuză pe hingheri și paza de la metrou care pare că mai degrabă ar leșina, că e un domn ce pare că după ce a ieșit la pensie s-a angajat la Metrorex ca să mai facă și el un ban…
Cosmina mai spune că animalul respectiv îi aparținea unui cerșetor care părea că avea grijă de el. Câinele nu este agresiv cu cei din jurul lui, ci este blând, mai spune actrița:
Câinele nu e agresiv, am trecut de zeci de ori pe lângă el… e mai degrabă elementul înduiușător… însă se pare că cineva a sunat la 112 ca să fie ridicat.
Femeia a postat o imagine cu cățelul pe pagina sa de Facebook, în speranța că cineva își va dori să îl ia acasă. Altminteri, animăluțul va ajunge, cel mai probabil, într-un adăpost.
Ce mi-aș dori: ca acest câine să aibă o șansă…cel care l-a prins nu știe unde o să ajungă. Probabil la unul din cele 2 centre de lângă București. S-a uitat în ochii mei și mi-a zis ca nu o să fie eutanasiat…
Eu scriu asta aici în speranța ca poate exista cineva care să vrea să îl adopte. Eu nu pot”, a scris actrița în finalul postării.
O femeie a spus în comentarii că îl caută pe cățel pentru a-l adopta, însă nu se știe dacă a aflat unde a fost dus.
Te-ar putea interesa și: