Numele lui Dorin Cocoş şi Emil Boc apar în dosarul lui Ioan Oltean

de:
02 dec. 2015
0 Afișari
Numele lui Dorin Cocoş şi Emil Boc apar în dosarul lui Ioan Oltean

Noi informații în dosarul în care deputatul Ioan Oltean este urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. Surse parlamentare au declarat pentru România TV că din documentele primite de la DNA reiese că Dorin Cocoş a apelat la Emil Boc pentru a rezolva un conflict între Remus Baciu şi Sergiu Diacomatu, pe de o parte, şi Crinuţa Dumitrean şi Ioan Oltean, pe de altă parte. Fostul premier l-ar fi asigurat atunci pe fostul soţ al Elenei Udrea că va rezolva situaţia, potrivit unor stenograme ataşate la dosar.

Cele două grupuri se şantajau reciproc, spun sursele citate. Crinuţa Dumitrean era şantajată de Baciu şi Diacomatu cu mai multe imagini imagini în care fosta şefă ANRP apărea alături de un procuror, la mare.

Deputaţii din Comisia juridică au avizat favorabil, miercuri, cererea procurorilor DNA de arestare preventivă a deputatului Ioan Oltean, urmărit penal pentru trafic de influenţă şi complicitate la abuz în serviciu. Decizia a fost luată cu 14 voturi „pentru”, patru „împotrivă” şi trei abţineri.

Cookies