ARHIVA B365
Numărul magazinelor Penny şi XXL Mega Discount se va dubla

„Avem în plan deschiderea a 20 de magazine pe an sub cele două branduri – Penny şi XXL – până în 2020”, au declarat pentru zf.ro reprezentanţii Rewe. Ei nu au precizat cum vor fi împărţite deschiderile pe cele două branduri şi nici către ce oraşe se vor orienta. Investiţia într-un magazin al companiei se ridică, potrivit datelor comunicate anterior de oficialii Rewe România, la circa 2 mil. euro, astfel că cele 140 de magazine noi ar putea implica investiţii de circa 280 mil. euro.