Numărul concediilor medicale acordate în Bucureşti a scăzut cu 70%

de:
13 ian. 2011
1 afișări
Numărul concediilor medicale acordate în Bucureşti a scăzut cu 70%

În 2010, numărul certificatelor medicale eliberate în Bucureşti a scăzut de la 390.713 (în 2009) la un număr de 116.370, diferenţa înregistrată fiind de peste 274.343 de certificate, anunţă Ministerul Sănătăţii. Diferenţe mari s-au înregistrat la nivelul întregii ţări. Astfel, dacă în perioada 01 ianuarie-30 noiembrie 2009 au fost eliberate 2.972.272 certificate medicale, în acelaşi interval al anului 2010 au fost prescrise 1.649.837, adică cu 1.322.435 mai puţine documente.

„Ne aşteptam ca noile reguli impuse la acordarea concediului medical şi eliberarea certificatelor medicale să producă efecte, chiar dacă la început au fost contestate de sistem. Această diminuare destul de importantă a numărului de certificate medicale ne-a confirmat faptul că pe acest domeniu au existat unele abuzuri. De altfel, era inadmisibil ca aproximativ 6% din Fondul Naţional Unic de Asigurări de Sănătate să fie cheltuite pe plata concediilor medicale, multe dintre ele fără justificare, aşa cum s-a întâmplat în 2009. Cînd am gândit noul sistem am avut în vedere stoparea abuzurilor şi eliberarea documentelor exclusiv pentru cei aflaţi în nevoie şi suferinţă”, a declarat ministrul Sănătăţii, Cseke Attila.

Anul trecut, Ministerul Sănătăţii a introdus un nou sistem de acordare şi eliberare a concediile medicale.

Noile prevederi introduc mijloace mai eficiente de verificare a modului de acordare a concediilor medicale, precum şi dublarea cuantumului amenzilor pentru eliberarea certificatelor de concediu medical de către medicii prescriptori, în afara condiţiilor legale. Au fost introduse şi măsuri de reducere a termenelor de acordare a concediilor medicale.

În premieră, au fost luate măsuri care dau posibilitatea autorităţilor să verifice dacă persoana care a solicitat concediul medical necesită, într-adevăr, îngrijiri medicale. Astfel, plătitorii de indemnizaţii, adică angajatorii sau, după caz, casa de asigurări de sănătate pot verifica dacă pacientul tratat în regim ambulatoriu se află, bolnav, la domiciliu sau la reşedinţa aleasă în orele în care nu se află la unitatea sanitară pentru tratament.

Cookies