Numărul bucureştenilor muşcaţi de câini a crescut cu 20% în mai

de:
07 iun. 2011
0 Afișari
Numărul bucureştenilor muşcaţi de câini a crescut cu 20% în mai

„Numărul bucureştenilor muşcaţi de câini este în creştere. Ultimele informaţii pe care le-am primit de la Matei Balş arată o creştere cu 20% a numărului de persoane muşcate”, a declarat pentru B365.ro, prefectul Capitalei, Mihai Atănăsoaei.

Astfel, dacă în aprilie se prezentau zilnic la Centrul antirabic de la Matei Balş 25 de persoane muşcate de câini, în mai numărul acestora a ajuns la 30. Practic, pe parcursul întregii luni, 900 de bucureşteni au căzut victime maidanezilor din Capitală.

La sfârşitul săptămânii trecute, o fetiţă de trei ani a fost muşcată de un câine fără stăpân în Crângaşi. Fetiţa se întorcea din parc împreună cu tatăl ei, când unul dintre câinii maidanezi a atacat-o din senin.

Camera Deputaţilor trebuia să supună marţi la vot legea privind soarta maidanezilor. Parlamentarii au retrimis însă la comisii legea eutanasierii câinilor fără stăpân. Comisiile vor primi termen pentru dezbatere abia peste două săptămâni şi chiar dacă totul decurge fără dificultăţi, legea are şanse mici să prindă ordinea de zi până la finalul sesiunii.

Bucureştenii depun lunar aproape 900 de plângeri împotriva câinilor maidanezi

La Autoritatea pentru Protecţia şi Supravegherea Animalelor (ASPA) se înregistrează zilnic aproximativ 30 de plângeri împotriva câinilor maidanezi. ASPA are angajaţi în prezent patru hingheri care se ocupă cu strângerea câinilor de pe străzi şi trei maşini speciale pentru aceste intervenţii. Capacitatea de cazare nu este nici ea mare. Ambele adăposturi ale Primăriei Capitalei, cel de la Mihăileşti şi cel de pe Theodor Pallady, au împreună o capacitate de 500 de locuri. Acestea sunt folosite în special pentru câinii agresivi, care în urma plângerilor depuse de bucureşteni, sunt ridicaţi de pe străzi şi ţinuţi în adăposturi.

Cookies