ARHIVA B365

Număr record de alegători la referendumul din Capitală

Bucureştenii s-au prezentat în număr mare la vot pentru a-şi exprima opţiunea vizavi de demiterea preşedintelui Traian Băsescu. Încă de la primele ore ale dimineţii, numai la secţia de votare de la Liceul Teoretic Jean Monnet s-au prezentat aproximativ 50 de persoane. Secţiile de votare se vor închide la ora 23.00, scrie realitatea.net

Cei care la ora închiderii urnelor se află în secţia de votare îşi pot exprima opţiunea la referendum. Cetăţenii sunt chemaţi la REFERENDUM pentru a răspunde la întrebarea „Sunteţi de acord cu demiterea preşedintelui României, domnul Traian Băsescu?”. Alegătorii pot opta pentru răspunsul „DA” sau „NU” din buletinul de vot, aplicând ştampila o singură dată în interiorul unuia dintre cele două patrulatere aferente celor două opţiuni. Buletinul de vot în care ştampila este aplicată în afara unuia dintre patrulatere sau aplicată de mai multe ori este considerat nul.

Numărul total al bucureştenilor care se pot pronunţa cu privire la demiterea lui Traian Băsescu este de 1.793.982, pentru referendum fiind organizate 1.235 de secţii de votare. Astfel, în Sectorul 1 sunt 207.318 persoane cu drept de vot, în Sectorul 2 – 324.171, în Sectorul 3 – 402.227, în Sectorul 4 – 275.501 de cetăţenii care au vârsta legală pentru a vota, în Sectorul 5 – 249.294, iar în Sectorul 6 – 335.381 de cetăţeni cu drept de vot.

Şeful Poliţiei Capitalei, Lucian Guran, a declarat vineri că 648 de poliţişti vor asigura paza şi protecţia unui număr de 162 de locaţii, în care funcţionează 693 de secţii de votare. Alţi 1.477 de lucrători ai Poliţiei Capitalei vor asigura ordinea şi liniştea publică, în timp ce 242 de poliţişti, împărţiţi în 88 de echipe, vor putea interveni pentru a cerceta eventualele sesizări. Jandarmeria va asigura protecţia celorlalte 542 de secţii de votare, precum şi paza şi securitatea transportului buletinelor de vot, a precizat directorul Jandarmeriei Bucureşti, Eugen Meran, potrivit căruia 1.428 de jandarmi vor fi la lucru în ziua referendumului. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button