„Numai în București poți găsi lucruri ca fostul magazin de „feișăn” pentru maneliști de pe Hristo Botev.” Dar și curiozitate, și agitație. Orașul văzut de un bucureștean care trăiește la Bruxelles

Vineri, 9 decembrie 2022, la ora 17.00, consultantul de comunicare și scriitorul Iulian Comănescu lansează volumul „Medina infinită. Călătorii la întâmplare și întâmplări de călătorie”, apărut la Editura Humanitas. Poate că toți am văzut marile orașe ale lumii, dar nu toți am făcut-o chiar din întâmplare. Fără să ne ținem de pliantul turistic, fără mari planuri, însă cu ambiția de a bifa chiar totul, cât mai rapid și mai ieftin. Aerian, dar atent la detaliile care compun fotografia aeriană, pasionat de imagini, de expresia oamenilor, de lumină, sunet și mirosuri, cu fler de jurnalist și suflet de poet, Iulian Comănescu ne propune să trăim călătoriile care i-au mers la suflet. Mai jos, interviu cu Iulian Comănescu, cel care vede cel mai bine toanele, aiurelile, nebuniile, exasperările, dar și marile calități ale Bucureștiului. Din simplul motiv că trăiește la mare, mare distanță de Kilometrul Zero.

De la începutul anului 2020, Iulian Comănescu, soția sa, Ana-Maria, și cei doi copii ai lor s-au mutat la Bruxelles

După 15 ani de carieră în jurnalism, Iulian Comănescu este consultant de comunicare. Lucrează la Bruxelles, pentru politicieni și instituții europene. Când nu lucrează, scrie și traduce cărți, ca să își mute mintea de la politică, și face poze, ca să își mute mintea la scris. Până acum, Iulian Comănescu a mai publicat alte două cărți: „Cum să devii un Nimeni: Mecanismele notorietății, branduri personale și piața media din România” (Editura Humanitas, 2009), și „Mihnea Constantinescu: Omul care a schimbat România fără ca noi să știm”, (2019). Ba chiar s-a învrednicit să întocmească și două cărticele magice pentu copii: „Călătorie pe Volta, Planeta becurilor” și „O călătorie în timp la oamenii de Neanderthal (2021). De la începutul lui 2020, Iulian Comănescu, soția sa, Ana-Maria, și cei doi copii ai lor s-au mutat la Bruxelles. Despre fantastica Volta, scrisă de Iulian pentru Alma și Efrem citește aici: În Cișmigiu, iubirea se naște repede. Fetița Amaliei Enache și dragul ei Efrem, iubitul de departe

„Numai în București poți găsi lucruri ca fostul magazin de feișăn pentru maneliști de pe Hristo Botev sau chestia aia din Pasajul Universității, un fel de centru cultural cu coloane antice fake”

B365. ro: Ai rămas bucureștean? Mai ești?

Iulian Comănescu: „Cred că mai sunt bucureștean, chiar dacă de aproape trei ani sunt bruxellez. Bucureștiul este un gen de neliniște, curiozitate și agitație, chiar dacă e puțin caraghios și sfâșietor. Pe de o parte, numai în București poți găsi lucruri ca fostul magazin de feișăn pentru maneliști de pe Hristo Botev sau chestia aia de care nu încetez să mă minunez și să mă sperii din Pasajul Universității, un fel de centru cultural cu coloane antice fake, un tricolor și un tip așezat la calculator, presupun că e împăiat. Dar, în rest, e un oraș agitat, dezbrăcat (vara), zgomotos. Indrăcit. Bruxelles-ul este nu numai înnorat, este și meditativ, introvertit, ascuns. Nu cred că-l poți cunoaște dacă nu stai în el, fiindcă decorul se schimbă radical la fiecare 200 de metri”.

„Problema este că în România fațada nu este nici a proprietarului, nici a Primăriei”

B365. ro: Fațadele sunt cartea de vizită a unui oraș. Cum sunt fațadele Bucureștiului și care este orașul care ți-a luat ochii cu fațadele sale?

Iulian Comănescu: „Am comparat în carte fațadele din Sablon, unde stăm, cartier șmecher, cu cele de pe strada Romulus din București. Cred că cele de pe Romulus sunt mai frumoase, deși era marginea orașului pre-comunist. În schimb, sunt într-un hal de distruse de te-apucă jalea. Tot aud prieteni din bulă spunând că mafioții imobiliari așteaptă să se dărâme ca să facă zgârie-nori urâți, de sticlă. Ei bine, dacă mergi pe Hristo Botev sau pe Romulus, constați că, de fapt, fațadele alea sunt locuite, ca să zic așa, chiar confortabil, deși pe din afară zici că o să cadă mâine. Problema este, cred, că în România fațada nu este nici a proprietarului, nici a Primăriei. Sigur, s-a dărâmat destul și s-au construit multe orori în București, dar e și nivelul ăsta mic-burghez, în care, în București, fațadele sunt ale nimănui”.

„Bruxelles-ul este un exemplu de cultură vizuală luxuriantă”

B365.ro: De ce vă obligă în Bruxelles să aveți perdele albe la ferestrele care dau spre stradă ? O avea vreo legatură cu steagurile albe?

Iulian Comănescu: „Este vorba numai de Sablon, în alte cartiere cred că sunt alte reguli. Din motive de armonie. În general, poți schimba foarte puține lucruri vizibile din afară sau din în ansamblul urbanistic. Marolles, care este puțin mai jos de noi, a fost conservat la nivel de secol al XIX-lea. Acolo se află și casa lui Bruegel cel Bătrân construită pe la jumătatea secolului al XV-lea. O americancă a văzut niște poze din Bruxelles și mi-a spus: Ce fațade și vitrine istorice aveți! La noi nu sunt. Mi-am dat seama că așa e. Insă ca să nu te crezi într-un decor de film, belgienii le însuflețesc cu tot felul de obiecte de vitrină și semne multicolore, mesaje contemporane – toate foarte amuzante. Nu se „umblă” însă la fațadă, la elementele de decorațiuni. Fiindcă este țara benzilor desenate și a lui Magritte, Bruxelles-ul este un exemplu de cultură vizuală luxuriantă. E plin de graffiti, de care te minunezi. Și când te întorci în București îți dai seama – tag-urile care ți-erau simpatice acum câțiva ani sunt de fapt niște mâzgăleli. Grafferii bucureșteni – nu vorbesc de Irlo sau alți artiști stradali valoroși – sunt varză, față de cei belgieni. Și nu numai. Eu sunt pro-grafferi și graffiti, dar în România ar trebui un test de mâzgălit pereți înainte să le dea drumul prin oraș, ca la muzicienii stradali. Știu că este imposibil, graffiti se fac pe șest, dar totuși”.

„În Maroc, de pildă, grija pentru conservarea specificului național este remarcabilă”

B365.ro: Ce alte obligații ai aflat că au proprietarii clădirilor din orașele prin care ai mai umblat?

Iulian Comănescu: „M-a frapat ce se întâmplă în Maroc cu riad-urile. Care sunt, în linii mari, niște vile romane sau persane, cu o curte interioară răcoroasă și camere în zidurile împrejmuitoare. Cele mai vechi datează de prin secolul al X-lea, dar găsești o mulțime mai noi pe Airbnb. La cele accesibile turiștilor, grija pentru conservarea specificului național este remarcabilă. Sigur că zăvorul de metal forjat este, în realitate, turnat, instalația sanitară e modernă, deși are numai porțelan retro, alamă și bronz patinat. Mozaicul este recent, dar totul respectă o tradiție. Mai „autentic” de atât n-ai cum să fii și a sta într-un loc ca ăsta este o experiență specială. Nu știu ce obligații au cei care pun riad-urile în circuitul turistic, dar tradiția este bine și corect replicată și continuată”.

„În Bucuresti, toată lumea este agitată într-un mod ciudat, un pic drăcesc, ca-n „Craii de Curtea-Veche”, în Centrul Vechi și nu numai”

B365. ro: Ce îți place la București și mereu o sa-ți placă și ce nu?

Iulian Comănescu: „Am niște bucurii mai aiurea cu Bucureștiul. Că, uite, poți să-ți faci cumpărături la ora zece seara, mă refer la cumpărături serioase, nu la o sticlă de vin. Că poți să-ți comanzi mâncare la terasă, vara, la unsprezece noaptea. Că toată lumea este agitată într-un mod ciudat, un pic drăcesc, ca-n „Craii de Curtea-Veche”, în Centrul Vechi și nu numai. Cred că Mateiu Caragiale a intuit ceva cu frumoasa lui carte. Orașul este un fel de iad vesel, doar că trebuie să fii foarte atent ca să-ți dai seama că tu chiar traiești în el. Acum mă gândesc că dărăpănăturile de pe Romulus se leagă și ele de Curtea Veche. Pe scurt, Curtea Veche este fostul palat domnesc, în care se aciuaseră tot felul de derbedei, cuțitari, curve, mai știu eu ce, după ce Domnitorul se mutase. Bucureștiul este un oraș bântuit, de fapt. Probabil că și altele, dar probabil că în București gimnastica asta între Est și Vest, muncitoresc și istoric, vară toridă și iarnă înghețată este mai tare ca în alte locuri. Iar noi – știm să ne mișcăm cu talent în Iadul ăsta, să evităm taximetristul care vrea să ne calce pe traversare, balta de pe trotuar, mortăciunea de pe carosabil, scuipatul din lift, hoțul din troleibuz, bețivul din tufiș, baba administratoare. Oricum, și noi suntem draci antrenați, știm să-i băgăm pe ceilalți în boală”.

Despre Curtea Veche poți afla aici totul: Cum moare povestea vie a Bucureștiului. Palatul Voievodal Curtea Veche a ajuns no man’s land. Un simbol abandonat, închis și fără pază

„În București , băiatul meu, Efrem bântuia prin Cișmigiu toată ziua. Acum și-a lărgit cercul în Parcul Regal din Bruxelles”

B365.ro: Copiilor le este dor de București? Dar vouă? Ce vă lipsește?

Iulian Comănescu: „Lui Efrem, da, fiindcă la Bruxelles și-a văzut brusc universul redus, de schimbarea de țară, izolarea de COVID și limba diferită. În București bântuia prin Cișmigiu toată ziua. Dar și-a lărgit cercul la loc aici imediat și Parcul Regal din Bruxelles are statui din secolul al XVIII-lea, terasă cu trip hop și nisipar cu nisip cinetic, din care rahatul de ciori și de porumbei, să mă iertați, lipsește. Asta ca să nu mai vorbim de Bois de la Cambre sau altele, fiindcă la Bruxelles, ca la Chișinău, există păduri în oraș. Anais, care are aproape 18 ani, o duce foarte bine în Bruxelles, mai ales din motive de Școală Europeană, unde și-a făcut prieteni de toate culorile pământului. Bucureștiul n-a fost mare scofală pentru ea, cred. A venit pe la opt ani și a plecat pe la 15. Nouă, nu știu ce să spun, ne este dor de câțiva oameni, dar când ajungem la București reintrăm în ritm destul de ușor, ne îndrăcim cu plăcere la loc, cum am spus mai sus, mai puțin faptul că ne cam sperie mașinile. La Bruxelles, limita de viteză este de 30 de kilometri pe oră în cea mai mare parte din oraș”.

„Tot râd când mi se spune la televizor că sunt „român stabilit în străinătate. Probabil asta înseamnă să-ți iei lumea în cap, să nu mai ai un acasă fundamental, îngust”

B365. ro: Cum este lumea pe care ți-ai luat-o în cap?

Iulian Comănescu: „Păi, plăcerile țin de plimbare și diversitate. Și de ce povestești după. Eu metabolizez destul de încet experiențele, transformându-le în anecdote și, eventual, în cartea pe care am scris-o, care este plină de întâmplări. Unele stranii, altele, sper, foarte amuzante. Nu pot sta multă vreme în același loc, nu neapărat fizic, cât mental. Tot râd când mi se spune la televizor „român stabilit în străinătate”. Acum sunt la Bruxelles, nu știu unde o să fiu peste trei ani. Nu sunt „stabil” sau „stabilit”. M-am „stabilit” peste tot în lumea asta. Probabil asta înseamnă să-ți iei lumea în cap, să nu mai ai un acasă fundamental, îngust. Bucureștean mă simțeam și mă simt în continuare, dar și la București am ajuns pe la 6-7 ani, m-am născut în Suceava, despre care nu mai țin minte aproape nimic. Ca să te tot miști, fizic și mental, e un oarecare efort de adaptare, o să vedeți în carte prin câte-am trecut aici, mai ales că am prins, ca să zic așa, ultimul avion de dinainte de pandemie. Dar efortul merită, credeți-mă. Și prin el au trecut toți cei care s-au relocat. Probabil despre asta am și scris în carte, despre faptul că poți trăi un fel de expansiune sau augmentare spirituală, personală, dacă te sforțezi puțin. Numai puțin, restul vine de la sine”.

Cartea „Medina Infinita. Călătorii la întâmplare și întâmplări din călătorie” va fi lansată mâine, la Târgul de Carte Gaudeamus”

B365.ro: Cum este lumea pe care nu ți-o poți scoate din cap?

Iulian Comănescu: „Păi… o să vă spun unde m-am întors cel mai des până acum, lucruri pe care le găsiți și în „Medina infinită”. În Moldova, care este un bun test de alteritate, mai ales că e aproape identică cu România. Foarte micile diferențe te fac să înțelegi mai bine de unde ai plecat. În Turcia – de la Hagia Sofia și Istanbul, la Turcia profundă, estică, cu Șanliurfa și nu mai știu ce. În Israel – cred că am fost de vreo șase ori, dar mereu mai descopăr câte ceva. La Londra, unde mă duc ca prostul la British Museum de fiecare dată. Și, bineînțeles, la București și la Bruxelles”.

„Lumea nu este un prospect turistic. Este mult mai complicată și mai vie”

„Medina infinită. Călătorii la întâmplare și întâmplări de călătorie” ne adresează trei „scrisorele” din Budapesta, ne invită să vedem Albania din mașina timpului și ne trece Prutul la frații noștri de peste apele sale, astăzi tot mai tulburi. Ne invită într-un roller-coaster care trece prin marile orașe ale lumii, într-un mod cu totul și cu totul dezorganizat. Pentru că „lumea nu este un prospect turistic”, spune Iulian. Este mult mai complicată și mai vie. Dacă ajungeți vineri 9 decembrie, la ora 17.00,  la Târgul de Carte Gaudeamus, Iulian Comănescu are la el pana de gâscă înmuiată în cerneala cărților poștale de altădată și oferă autografe. Vor ține scurte cuvântari despre dorul de ducă domnii Radu Paraschivescu și Radu Gărmacea.