Nu sunt suficienți profesori pentru clase pregătitoare. Ce soluții propune inspectorul pe București

de:
13 aug. 2012
0 Afișari
Nu sunt suficienți profesori pentru clase pregătitoare. Ce soluții propune inspectorul pe București

„Nu sunt adeptul angajării necalificaţilor. Avem 435 de clase la pregătitoare, 176 sunt asigurate cu personal. Mai avem 135 de cadre dactice cu medii peste 7.00 la tituarizare, dar care nu au fost repartizate. În segmentul II, sunt 53 de cadre care vin din primar şi care nu au fost la concurs”, a mai spus inspectorul general şcolar, Constantin Trăistaru.

De asemenea, un alt segment pe care Inspectoratul Şcolar al Municipiului Bucureşti (ISMB) va încerca să îi atragă este cel al pensionarilor.

„O altă categorie este aceea a pensionarilor pe care vom încerca să îi atragem, sau titularii care ar putea lua o a doua normă. Avem în plan chiar colaborarea cu judeţele limitrofe şi, de asemenea, vom analiza cu mai multă atenţie detaşarea”, a mai spus inspectorul general şcolar al Capitalei.

Luni au fost repartizaţi pe cele 823 de posturi titularizabile neocupate candidaţii care au promovat examenul de titularizare cu medii peste 7.00.

ISMB are neocupate 4.680 posturi, dintre care 823 titularizabile şi 3.857 netitularizabile. Dintre cele netitularizabile, 1.741 sunt posturi /norme complete, iar 2.116 incomplete.

Ponderea candidaţilor care au obţinut media 7 la concursul de titularizare din 2 august a crescut după contestaţii cu 1,43 la sută, 12.811 candidaţi, respectiv 49,49 la sută, obţinând note între 7 şi 10, potrivit datelor centralizate de Ministerul Educaţiei, Cercetării Tineretului şi Sportului.

Astfel, potrivit rezultatelor finale de la concursul de titularizare, după soluţionara contestaţiilor, 4.620 (17,85 la sută) de candidaţi au obţinut note sub 5, 8.454 (32,66 la sută ) au între 5 şi 6,99, iar 12.811 (49,49 la sută) au între 7 şi 10, a anunţat Ministerul Educaţiei.

Rata de promovare, adică cel puţin nota 5, la proba scrisă a concursului pentru ocuparea posturilor didactice vacante sau rezervate din învăţământul preuniversitar, după soluţionarea contestaţiilor, este de 82,15%, cu 1,75% mai mult decât înainte de soluţionarea contestaţiilor, când a fost de 80,40%.

Cookies