NU se mai pot plăti taxele locale, dacă ai amendă neachitată

de:
05 ian. 2016
0 Afișari
NU se mai pot plăti taxele locale, dacă ai amendă neachitată

Prevederea a mai existat în legislație înainte de 2012, an în care ordinea de plată a obligațiilor fiscale a fost modificată. Contribuabilii au putut alege până anul trecut ce datorii achită cu prioritate.

„Dacă normele metodologice nu vor fi gândite de aşa natură încât să prevină o întoarcere de situaţie tragică, spun eu, pentru statul român, în momentul în care procesul verbal ar fi desfiinţat de o instanţă de judecată, omul respectiv s-ar duce la un executor judecătoresc iar suma pe care ar urma să o recupereze de la statul român ar fi mult mai mare decât amenda pe care administraţia financiară a încasat-o iniţial. Nu este o situaţie nici clasică şi din punctul meu de vedere este un pic abuzivă”, a declarat Adrian Cuculis, avocat, citat de digi24.ro. 

Fie că e vorba de amenzile primite de șoferi în trafic sau pentru tulburarea ordinii publice, toate au prioritate în faţa plăţii dărilor către bugetul local.

Chiar dacă amenzile sunt contestate în instanţă, taxele locale nu pot fi plătite cu prioritate.

Cookies