În următoarea perioadă se vor face angajări în cadrul CFR Călători, CFR SA și Metrorex. Cele 3 companii de stat au anunțat că există câteva posturi vacante pentru care cei interesați pot aplica, concursurile pentru acestea urmând să aibă loc aproape de finalul lunii martie.
După intrarea în vigoare a „Ordonanței Trenuleț”, angajările la stat, pentru anul 2025, au fost oprite. În acest context, CFR Călători, CFR SA și Metrorex nu au mai putut suplimenta personalul, deși companiile se aflau într-un deficit.
Cu o lună în urmă, procesul de recrutare în cadrul CFR Călători și CFR SA a fost reluat, după cum anunța ClubFeroviar. Cu toate astea, posturile pentru care cei interesați pot aplica sunt puține. Acum, și Metrorex a reluat angajările.
Cele trei companii au scos la concurs doar câteva posturi, conform CartierăFeroviarăînRomânia.ro. Iată care sunt acestea:
Posturi scoase la concurs în cadrul CFR Călători:
Ambele concursuri vor avea loc în data de 24 martie 2025, la ora 10:00.
Posturi scoase la concurs în cadrul Companiei Națională de Căi Ferate CFR SA:
Posturi scoase la concurs în cadrul Metrorex:
Concursul pentru ocuparea acestei funcții urmează să aibă loc în data de 31 martie 2025.