ARHIVA B365

NU se mai eliberează autorizaţii de parcare, timp de o lună, într-un sector din Bucureşti

Persoanele interesate pot depune cererile pentru repartizarea unui loc de parcare, după această dată, la sediul Primăriei Sectorului 3 din str. Lucrețiu Pătrășcanu nr. 3-5, parter, cam. 12, de luni până joi, între orele 09.00-15.00.

Actele ce trebuie să însoțească cererile sunt următoarele: copie C. I. și copie de pe certificatul de înmatriculare al autoturismului.

Repartizarea unui loc de parcare se face în conformitate cu prevederile HCGMB 124/2008, privind aprobarea strategiei de parcare pe teritoriul Municipiului București, modificată prin H.C.G.M.B. 61/2009 – atribuirea locurilor în parcările de reşedinţă.

Atribuirea unui loc de parcare, în conformitate cu prevederile legale, se face astfel:

– se poate aloca numai un loc de parcare/ apartament;

– locurile de parcare se pot atribui numai pentru autoturisme;

– locurile de parcare se pot atribui numai persoanelor cu domiciliul (înscris în actul de identitate) în imobilul aferent parcajului;

– locurile de parcare se pot repartiza numai pentru autoturismele proprietate personală, pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de leasing şi pentru autoturismele utilizate în baza unor contracte de comodat.

Bucureştenii care doresc să ştie situația parcărilor de reședință din Sectorul 3 pot urmări gradul de ocupare al acestora aici. 

CITEŞTE ŞI Vrei să-ţi vinzi maşina şi o scoţi cu anunţul de vânzare pe stradă? Ce amendă rişti dacă eşti prins. 


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button