ȘTIRI

Nu scăpăm de mască la plajă. Minivacanța de Paște nu aduce relaxarea sperată

În minivacanța de Paște o să purtăm mască la plajă. Deși mulți sperau în relaxarea acestei restricții, se pare că autoritățile au decis că nu este încă momentul.

Digi24 informează, pe surse, că o să mergem cu mască la plajă de 1 Mai, în minivacanța de Paște.

Obligtivitatea purtării măștii de protecție nu va fi suspendată în minivacanța de Paște. Asta, deși Ministrul de Interne, Lucian Bode, spunea, pe 11 aprilie, că este posibil să se permită turiştilor să nu poarte mască pe plajă, însă acest lucru trebuie discutat în Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă.

Tot Ministrul de Interne anunțase și că de 1 Mai cluburile de pe litoral vor rămâne închise.

„În acest moment, reglementarea legată de mască este în vigoare. Masca este obligatorie a fi purtată. Sigur, până în data de 1 mai, vom mai avea discuţii în Comitetul pentru Situaţii de Urgenţă şi este posibil să discutăm şi despre o astfel de eventualitate de a limita purtarea măştii în anumite situaţii, în vârful muntelui sau la plajă. Este o discuţie. Şi la restaurant nu mănânci cu mască. Sunt lucruri de bun simţ şi care pot fi analizate”, a mai spus Bode pe 11 aprilie.

Renunțarea la mască este avută în vedere de autorități doar cu începere de la 1 iunie.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button