Parcul Drumul Taberei a devenit o locație ideală pentru aniversări, petreceri și alte evenimente. O bucureșteancă este deranjată de acest aspect și a făcut o postare pe Facebook, pentru a vedea ce părere au și restul locuitorilor din S6.
Poliția Locală Sector 6 a oferit un răspuns legat de această situație. Deci, se pot organiza sau nu aniversări în Parcul Drumul Taberei?
O femeie este revoltată din cauza petrecerilor și a aniversărilor organizate în Parcul Drumul Taberei. Bucureșteanca spune că unii oameni își aduc mese, scaune și băutură pentru a face „chefuri”. Aceasta a scris despre situație în grupul de Facebook „Pentru Sectorul 6”.
Postarea femeii sună cam așa:
Este o modă, care a luat amploare, de a sărbători zile naștere sau alte evenimente private, în Parcul Drumul Taberei. Zilele trecute, am trecut în jur de ora 14:00 prin parc și am văzut cum cineva aranja o masă ca de nuntă pe spațiul verde, cu baloane, scaune, mâncare și, evident, băutură. La ora 22:00, când m-am întors, era în toi cheful. În zona situată între podul mic și diagonala spațiului amenajat pentru șahiști (unde sunt expuse lucrările domnului care lucrează în metal). Cu altă ocazie am numărat șase asemenea petreceri care se desfășurau în diverse locuri din parc, în același timp. Este în regulă ca spațiul public să fie transformat ore în șir în spațiu privat?
Părerile au fost împărțite în comentarii. O mare parte dintre internauți au spus că nu consideră că este o problemă ceea ce se întâmplă în parc, atât timp cât oamenii au bun simț și strâng ceea ce rămâne în urma evenimentelor organizate.
Câteva dintre comentarii:
La postarea respectivă, a adăugat un comentariu și pagina de Facebook a Poliției Locale Sector 6 cu privire la ceea ce spune femeia. Poliția spune că, în parcurile Sectorului 6, sunt permise aniversările organizate pentru copii și adunarea unui număr mic de persoane în interiorul pavilioanelor.
Regulile pe care trebuie să le respecte participanții sunt: să nu se consume alcool, să nu fie tulburată ordinea și liniștea publică și să fie păstrată curățenia.
Iată răspunsul Poliției:
Pentru că am avut numeroase solicitări din partea părinților care doresc să organizeze mici adunări aniversare în parcuri, venim cu precizări:
În parcurile Sectorului 6, sunt permise aniversările organizate pentru copii și adunarea unui număr mic de persoane în interiorul pavilioanelor, atât timp cât nu se consumă băuturi alcoolice, nu este tulburată ordinea și liniștea publică și se păstrează curățenia. Este permisă amplasarea păturilor pe iarbă, pentru picnicuri.
În schimb, ESTE INTERZISĂ amplasarea de mese, scaune, deteriorarea spațiului verde sau a mobilierului urban! Polițiștii locali monitorizează permanent micile adunări aniversare din parcuri și au constatat că, de obicei, vârsta copiilor nu depășește 10 ani, iar oamenii se comportă civilizat.
Dacă există situații în care observați că au loc distrugeri sau liniștea și ordinea publică sunt deranjate, vă rugăm să apelați 021/9546, Dispeceratul Poliției Locale Sector 6, aflat non-stop la dispoziția comunității.
Te-ar putea interesa și: