Căutaţi loc de parcare? Urcaţi maşina pe acoperiş la Piaţa Progresul. FOTO

de:
12 ian. 2012
13 afișări
Căutaţi loc de parcare? Urcaţi maşina pe acoperiş la Piaţa Progresul. FOTO

Parcarea de pe acoperişul pieţei Progresul va putea fi utilizată, pe timpul nopţii, de şoferii care locuiesc în zonă.

„Pe acoperişul clădirii vor fi amenajate 250 de locuri de parcare, care, pe timpul zilei vor deservi piaţa, iar, pe timpul nopţii, vor funcţiona ca parcaje de reşedinţă pentru cetăţenii – rezidenţi ai zonei”, a anunţat administraţia locală.

La parterul noului complex, în suprafaţă totală de 11.000 mp, va fi amenajat un spaţiu destinat comercializării legumelor şi fructelor, în special de către producători, în care vor fi amplasate 500 de tarabe. Prin compartimentare, tot la parter vor fi amenajate spaţii comerciale alimentare, o hală de carne, o hală de brânzeturi, o hală de peşte, cât şi grupuri sanitare.

Etajul clădirii va găzdui 100 de spaţii destinate comercializării produselor nealimentare, precum îmbrăcăminte, încălţăminte, obiecte de uz casnic şi birouri în care îşi vor desfăşura activitatea reprezentanţii Direcţiei de Administrare a Pieţelor Sector 4.

De asemenea, tot la etaj va fi amenajată o zonă de relaxare, în care vor funcţiona restaurante tip fast food şi o cafenea.

Valoarea de investiţie este de aproximativ 24,7 milioane de lei, fără TVA, suma provenind dintr-un împrumut bancar care va fi rambursat din încasările Direcţiei Pieţelor Sector 4.

Odată cu finalizarea lucrărilor la noua clădire, în iunie 2012, piaţa Progresul va deveni cea mai mare piaţă din Sectorul 4.

Cookies