“Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” într-un București aglomerat și ostil. Un road-movie care merge la Oscar 2024

După “Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, regizorul Radu Jude ne oferă un nou film smart, comic, trist, ironic, cu umor și, mai ales, cu o stilistică inovatoare: “Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”, un colaj de imagini, teme și motive de reflexie despre lumea în care trăim. “Titlul filmului oferă un fel de contradicție. Există un sentiment de sfârșit provocat de tot mai multe lucruri, de criza economică, de ce întâmplă în Ucraina, în Israel, în Gaza. Titlul reprezintă foarte bine cele două direcții în care filmul funcționează, una serioasă și destul de pesimistă, și alta optimistă, ironică”, spune regizorul Radu Jude. “Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”, propunerea României pentru Premiile Oscar 2024, intră în cinematografele din București și din toată țara din 27 octombrie.

“Angela merge mai departe” prin “Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”, cadre filmate în anii ’80 alături de un avatar de tip Tik-Tok

“Angela merge mai departe”, filmul regizorului Lucian Bratu realizat în anii ’80, chiar a mers mai departe. Povestea se continuă în Bucureștiul zilelor noastre, printr-o formulă cinematografică spectaculoasă, un colaj de imagini decupate din filmul optzecist și altele alb-negru, filmate în zilele noastre. Ilinca Manolache, Ovidiu Pîrșan, Dorina Lazăr și László Miske joacă în rolurile principale, alături de celebra actriță germană Nina Hoss. Filmul lui Radu Jude este o producție România, Luxemburg, Franța, Croația, 2023.

VIDEO | „Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii”, trailer

“Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” a avut premiera mondială în luna august, 2023, la Festivalul Internațional de Film de la Locarno, unde a fost premiat cu Leopardul de argint – Premiul Special al Juriului, Mențiune din partea Juriului Ecumenic și Premiul I din partea Juriului Tinerilor. Filmul își continuă̆ parcursul internațional, fiind prezent atât în programele competiționale sau ca invitat special în cadrul celor mai importante festivaluri de film din lume, precum New York, Toronto BFI London, Viennale, Chicago, Pusan etc.

Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii, satiră și umor, plus un avatar digital, bancuri de autobază sau anecdote rafinate, și muzică pentru toate gusturile

Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii pune în legătură diverse narațiuni (despre exploatare, despre oboseală, despre moarte, despre imagini), diverse genuri (road-movie, comedie, film de montaj, film documentar), tot felul de tipuri de umor (de la cel de autobază la cel rafinat) și mai multe strategii estetice. Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii este un road-movie în care Angela (Ilinca Manolache) traversează un București aglomerat și ostil. Este și o dramă despre un bărbat (Ovidiu Pîrșan) rămas paralizat în urma unui accident de muncă. Este și o comedie despre realizarea unui film de protecția muncii. Și o satiră despre noul capitalism românesc, în care își face apariția strănepoata lui Goethe, jucată de Nina Hoss. Și un film de montaj, unde imagini din Angela merge mai departe de Lucian Bratu intră într-un dialog cu imaginile din prezent. Plus un avatar digital, câteva citate, anecdote și muzică pentru toate gusturile. Plus că actrița Ilinca Manolache face un rol extraordinar. 

„Aferim!” (2015), Ursul de Argint pentru cea mai bună regie

Regizor şi scenarist, Radu Jude a câştigat cu lungmetrajul său de debut – „Cea mai fericită fată din lume” – premiul CICAE, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, 2009. În 2012, el a lansat lungmetrajul „Toată lumea din familia noastră”, prezentat în premieră mondială în secţiunea Forum de la Berlinală. Pelicula „Aferim!” (2015) i-a adus Ursul de Argint pentru cea mai bună regie. Ea a fost urmată de „Inimi cicatrizate” (2016), care a fost recompensată cu două premii la Locarno IFF şi pentru care Radu Jude a primit trofeul pentru regie la Mar del Plata, de documentarul „Ţara moartă” (2017) şi de lungmetrajul „Îmi este indiferent dacă în istorie vom intra ca barbari” (2018), primul film românesc premiat cu Globul de Cristal la Festivalul de la Karlovy Vary. 

“Pe platformele online, în imaginile create cu ajutorul Instagram, Tik-Tok sau AI, există o energie, un început de formă de expresie”

Radu Jude: Cât despre avatarul digital din Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii mi se pare entuziasmant faptul că există acest tip de imagini, în vremurile noastre. Deși se vorbește foarte mult, și pe bună dreptate, despre moartea cinema-ului, există o energie pe aceste platforme online, în imaginile create cu ajutorul Instagram, Tik-Tok și al programelor de inteligență artificială care ne trimit la începutul cinematografiei, care preia ceva din stilistica, din energia și din dimensiunea asta aurorală a fraților Lumiere, de exemplu. Este o energie de început de ceva, un început de formă de expresie. Dacă deschizi Tik-Tok vei vedea acolo fel de fel de oameni, care nu sunt reprezentați neapărat în cinema sau în media, oameni de la țară, muncitori, adolescenți, persoane cu diverse probleme emoționale, psihice, ș.a.m.d, oameni care se reprezintă, care se pun în scenă, în fel de fel de forme, uneori în forme documentare sau ficțiuni. Este un sentiment de început al cinematografiei, o energie care, dacă va fi canalizată, ceea ce e greu de crezut, ar putea să ducă la lucruri din ce în ce mai interesante.

“Am filmat pe pelicula de 16 mm în alb negru și din dorința de a experimenta pe un suport care este pe cale de dispariție”

Radu Jude: Proiectul și scenariul  filmului au fost construite pas cu pas. Pe lângă povestea principală și povestea avatarului personajului principal, imaginile din “Angela merge mai departe” s-au adăugat ulterior, pas cu pas. Atunci când a trebuit să facem un mic film de prezentare pentru proiect, am filmat ceva cu actrița Ilinca Manolache, iar feedback-ul care a venit de la producătorii din Luxemburg a fost că nu prea se înțelege care sunt imaginile din filmul din anii ’80 și care sunt cele contemporane. Mi-am dat seama că putem avea o problemă, așa că încercând s-o rezolvăm, pornind deci de la ceva de ordin practic, am hotărât ca, încetul cu încetul, să filmăm pe peliculă de 16 mm în alb negru, poate și din dorința de a experimenta pe un suport care este aproape pe cale de dispariție.

“Îmi doresc să păstrez multe din lucrurile care țin de tehnica veche cinematografică, poate și pentru că văd acolo un potențial care nu s-a împlinit întru totul”

Radu Jude: Diferența dintre cinema și alte arte este că odată ce un nou mod de expresie se impune, cele de dinainte au tendința să dispară, este un fel de lege a pieței care impune aceasta. Odată ce a apărut pictura în ulei, nu au dispărut tehnicile anterioare, un pictor poate să lucreze cu toate tipurile de unelte care au existat de la începutul picturii, ceea ce în cinema nu se întâmplă. Eu îmi doresc un pic, și poate că sunt conservator din acest punct de vedere, îmi doresc să păstrez multe din lucrurile care țin de tehnica cinematografică mai veche, poate și pentru că văd acolo un potențial care nu s-a împlinit întru totul.

“Îmi doresc ca tot tot ceea ce ține de temele filmului și de forma lui să provoace o mică reflecție în mintea spectatorului”

Radu Jude: Îmi doream ca “Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” să aibă un aspect de colaj, de lucruri amestecate puse în montaj unul lângă altul. În felul acesta, imaginea alb negru mi s-a părut că oferă un anumit tip de contrast. Plus că este și un mod de a invita spectatorii să privească filmul nu în ideea de a se imersa în poveste, îmi doresc mai degrabă ca ei să aibă un raport critic, analitic, cu imaginile și cu filmul în sine. Vreau ca tot tot ceea ce ține de temele filmului, și de forma lui, să provoace o mică reflecție în mintea spectatorului, o mică dorință, sper să fie una foarte plăcută, de a reflecta asupra a ceea ce propune filmul cu totul, nu doar povestea lui.

“Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” este un film de care sunt foarte mândră, personajul pe care îl interpretez nu este departe de mine”

Ilinca Manolache, actrița: Când am citit scenariul m-am simțit superreprezentată, n-am simțit personajul pe care îl interpretez departe de mine. Este un film de care sunt foarte mândră, mă reprezintă, și a venit într-un moment în care relația cu meseria mea se afla într-un punct de love and hate, mă refer acum mai mult la teatru. Mi-am și rărit proiectele în ultimul timp, mă chestionam foarte mult de ce fac ceea ce fac și acest film mi-a dat speranță și încredere în mine ca artist și în profesia mea, în general.

Ovidiu Pîrșan, actor neprofesionist: Pentru mine filmul a însemnat foarte mult, a fost cea mai frumoasă experiență de viață, făcând pentru prima dată acest lucru. Rolul nu a fost greu pentru că eu chiar trăiesc într-un scaun rulant, așa că am găsit în film povestea mea într-o altă varianta. Eu am suferit un accident rutier și acum am ajuns să povestesc în film despre un accident de muncă. A fost un lucru foarte important pentru mine.

“În film apar câteva persoane cu dizabilități și mi-am dorit foarte mult să nu lucrez cu actori care să joace rolul lor, ci să fie chiar cu oameni aflați în această situație”

Radu Jude: Mai sunt câteva persoane cu dizabilități care apar în film și trebuie spus că, de la bun început, mi-am dorit să nu lucrez cu actori care să joace rolul lor, ci chiar cu oameni aflați în această situație, pentru că mi s-a părut important și mă bucur că a fost o intuiție corectă. Rar am văzut o persoană mai optimistă ca Ovidiu Pîrșan. El a făcut ca micile noaste probleme de la filmări să pălească. Ovidiu este un om care are o viață mult mai activă și mai spectaculoasă, în multe feluri, decât noi toți. Are un simț al umorului, al bucuriei de a trăi și un optimism care mă fac de fiecare dată, când mă întâlnesc cu el sau mă raportez la el, să mă simt foarte rușinat. Toate problemele noastre pălesc, în comparație cu cele pe care le are el, iar el conduce mașina, face afaceri, muncește de dimineața până seară și este tot timpul cu zâmbetul pe buze.

“Tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu pare să aducă prea mult optimism, dar în același timp există o anumită ironie optimistă în titlul filmului”

Radu Jude: Titlul filmului este un aforism pe care l-am împrumutat, îmi place pentru că oferă un fel de contradicție. Există un sentiment de sfârșit provocat de tot mai multe lucruri, dincolo de criza economică, de ce se întâmplă în Ucraina, în Israel, în Gaza. Tot ceea ce se întâmplă în jurul nostru nu pare să aducă prea mult optimism, dar în același timp există o anumită ironie în titlu și reprezintă foarte bine cele două direcții în care filmul funcționează. O direcție serioasă și pesimistă, și una optimistă, ironică. Este un paradox în titlu.

“Chiar cred că o reacție violentă față de un film reprezintă primul pas pentru a-l accepta”

Radu Jude: Sunt foarte deschis la toate reacțiile pe care le va avea publicul și pentru mine toate sunt la fel de importante. Nu este demagogie în ceea ce spun, mi se pare că în asta constă însăși puterea unui film. Cinematografia este o artă populară, dar nu numai în sensul că place tuturor, ci toată lumea poate să aibă o opinie, fără să se jeneze. Chiar cred că o reacție violentă față de un film este primul pas pentru a-l accepta și când spun asta mă refer la propriile mele reacții. De-a lungul istoriei mele personale de spectator, de cititor sau de consumator de artă, de fiecare dată când am reacționat violent față de un cineast, scriitor, etc, lucrul acela mi-a rămas în cap mai puternic și nu de puține ori a existat o schimbare de perspectivă după niște ani.

“Sunt iritat când aud că “voi faceți filme pentru festivaluri”. Dacă aș face asta, aș tăia lucrurile care sunt specific românești în filmele mele”

Radu Jude: Cronicile pentru “Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” au fost mai degrabă pozitive, dar e aproape riscant să zici lucrul acesta. Auzim foarte des că străinii apreciază filmele cineaștilor români, în timp ce în România nu se întâmplă asta. Nu cred că este adevărat. “Nu aștepta prea mult de la sfîrșitul lumii” este un film foarte confuzant pentru străini și, de fapt, toate filmele mele au o dimensiune locală foarte puternică. De aceea sunt iritat când aud “da, dar voi faceți filme pentru festivaluri”. Dacă aș face asta, aș tăia din filmele mele lucrurile specific românești, pentru că ele provoacă o oarecare confuzie spectatorului străin.

“Când ai foarte multe de spus, nu controlezi toată materia filmul, și atunci specatatorii pot să vină cu propriile lor perspective, niciun spectator nu va vedea același film”

Radu Jude: Există o idee a lui Jean Renoir care spune că un film este cu atât mai bun, cu cât ai mai multe de spus, iar dacă ai foarte multe de spus atunci nu vei controla toată materia filmului, iar spectatorii pot să vină cu propriile lor perspective și asta va duce la un film complex, niciun spectator nu va vedea același film. Mai e ceva care mi s-a părut interesant și anume că filmul prinde spectatorul în mod inconștient, dacă vreți. Am plecat de la niște povești reale pe care le știam; de exemplu, nu am făcut o analiză sociologică a felului în care se muncește în ziua de azi în România sau în lume, nici nu am competență pentru așa ceva. Citind cronicile, sentimentul a fost că foarte multă lume, și nu numai din România, s-a recunoscut în tipul acesta de muncă nesigură care există, nu mai ai certitudinea că vei ieși la pensie de la locul tău de munca, ci din contra, oamenii trebuie să aibă mai multe joburi, să lucreze în condiții precare de foarte multe ori.

„In film apare inscripția “București, oraș martir”, dar având în vedere dezastrul urbanistic în care orașul se scufundă tot mai mult, ea capată o altă semnificație” 

Radu Jude: Există și o anumită poezie în film, Angela Ilinca Manolache) poartă o rochie cu paiete, care nu are o legătură directă cu dramaturgia filmului, dar acesta poate fi un element poetic. Apare acea inscripție cu “București, oraș martir”, dar având în vedere dezastrul urbanistic în care Bucureștiul se scufundă tot mai mult, inscripția înseamnă altceva decât însemna acum 30 de ani. Există în teoria de film ideea că orice producție de ficțiune conține și o latură documentară, așa cum orice documentar conține elemente de ficțiune, lucrurile curg dintr-o parte în alta. Cred că “Angela merge mai departe” are un conținut documentar foarte mare, parte din el fiind intenționat. Lucian Bratu a filmat multe scene de cine-verite, în care planul doi nu este regizat, este pur documentar. Mi s-a părut că, deși este un film din anii ’80 pe linie, cum se spune, el are extrem de multe elemente subversive și ăsta e un lucru care mi-a plăcut foarte tare. Filmul de ficțiune poate fi un document al epocii în care a fost făcut.

În 2020, Radu Jude a fost prezent la Berlinală, secțiunea Forum, cu două lungmetraje: „Tipografic majuscul” şi „Ieşirea trenurilor din gară”. Un an mai târziu, s-a impus între toate filmele din competiție cu „Babardeală cu bucluc sau porno balamuc”, recompensat cu Ursul de Aur. În același an 2021, scurtmetrajul său „Plastic semiotic” a fost prezentat la Festivalul de Film de la Veneția. La ediția din 2022 a Berlinalei a fost selectat în competiția de scurtmetraje cu „Amintiri de pe Frontul de Est”, realizat împreună cu istoricul Adrian Cioflâncă.  Cel mai recent scurtmetraj al său, “Potemkiniștii” (2022) a avut premieră mondială în cadrul Quinzaine des Réalisateurs și a fost selectat în peste 20 de festivaluri internaționale. În prezent lucrează la filmul de montaj “8 ilustrate din lumea ideală”, realizat împreună cu filozoful Christian Ferencz-Flatz și la filmul de ficțiune “Dracula Park“.

“Nu aștepta prea mult de la sfârșitul lumii” este o producție 4 Proof Film în co-producție cu Paul Thiltges Distributions, Les Films d’Ici, Kinoramă și Micro Film, în asociere cu Bord Cadre Films, Sovereign Films, cu sprijinul Centrului Național al Cinematografiei, Film Fund Luxembourg, Eurimages, Arte Cofinova/19, Croatian Audiovisual Centre, în colaborare cu Cineplexx România, EssenceMediacom, Televiziunea Română.