Ministerul Transporturilor are vești despre Autostrada Bucureștiului A0 , Lotul 3 Nord: a fost aprobat proiectul pentru nodul rutier de la Pantelimon, cel care va face legătura cu DN3 (București – Călărași – Constanța).
A fost aprobat proiectul pentru nodul rutier de la Pantelimon, cel de pe traseul Lotului 3 Nord al A0. Proiectantul Explan a finalizat și a predat studiul de fezabilitate pentru nodul rutier de la Pantelimon: acesta va face legătura cu DN 3 București – Pantelimon- Fundulea la Autostrada A0, lotul 3 (Afumați-Cernica) pe care îl construiește antreprenorul chinez CCECC. În proiect nu există și un nod de conexiune la DN 3, potrivit Economedia.
Lotul 3 Nord al A0 are o lungime de 8,5 kilometri, iar lucrările ar trebui să fie gata până la sfârșitul anului 2025. În momentul în care vor fi finalizate lucrările, din cei 101 km ai inelului Autostrăzii Bucureștiului, șoferii vor putea circula pe 83 km, de la Autostrada A1, legătura cu Autostrada A2 și până la DN1 -Corbeanca. Singura porțiune de drum care ar urma să fie gata în 2026 va fi Lotul A1-DN1 (Pizzarotti-Retter).
Nodul rutier de la Pantelimon este în estul Capitalei. Începe din zona km 48+000 a Autostrăzii A0, partea de nord, și se termină în DN 3 București – Călărași – Constanța.
De ce este necesară această investiție, potrivit Ministerului Transporturilor:
Necesitatea investiției a apărut datorită faptului că tronsonul 3 din sectorul de nord al Autostrăzii A0 nu dispune de acces la drumul național DN3 în vederea îndeplinirii nivelului cerințelor, atât curente, cât și prognozate, conducând la creșteri ale nivelelor de trafic pe rețeaua secundară de transport (drumul național DN3, drumul județean DJ301 și drumuri locale) cu consecințe negative în ceea ce privește distanțelor și timpii de transport, costurile utilizatorilor și gradul de poluare. Necesitatea amenajării acestui nod rutier a fost relevată și în cadrul Studiului de Prefezabilitate realizat în anul 2022, prin care s-a analizat amplasarea și realizarea a 12 noi noduri rutiere pe autostrăzile existente.
Realizarea obiectivului este oportună datorită faptului că va asigura descărcarea traficului de pe autostradă în rețeaua de drumuri naționale, regionale, în urma implementării se vor genera efecte socio-economice pozitive și importante prin reducerea timpilor de deplasare, fluidizarea traficului, sporirea siguranței rutiere cu efecte minime asupra mediului, ale ocupării de terenuri, reducerea emisiilor poluante și a costurilor de operare, a explicat Ministerul Transporturilor, potrivit Economedia.
5,8 km: aceasta este lungimea totală a bretelelor și a benzilor de accelerare/decelerare. Totodată, proiectul prevede și două intersecții sens giratoriu și două pasaje.