Noul director STB vrea sa scumpească biletele cu mai mult de 50% față de prețul actual, de 1.3 lei.
Noul director STB vrea sa scumpească biletele pentru transportul în comun de suprafață din București, precizând că încă de acum 10 ani se discuta de un preț de 2 lei pentru o călătorie.
Adrian Criţ, noul director general al STB SA, a declarat într-un interviu pentru HotNews.ro, că preţul actual al biletelor pe mijloacele de transport în comun, 1,3 lei, este prea mic şi se impune majorarea sa.
„Este o decizie care poate fi aprobată de CGMB. Eu mi-aș dori mai întâi să aduc calitate serviciului public. Dacă dovedim că putem să avem niște mijloace de transport care respectă programul de circulație și care din punct de vedere al curățeniei, al personalului, arătăm că a crescut calitatea, consider că majorarea prețului ar fi un lucru normal”.
Întrebat care ar fi preţul corect pentru o călătorie cu transportul public, acesta a răspuns:
„Pot să vă spun că acum 10 ani solicitam majorarea titlului de călătorie la 2 lei. Urmează să facem o analiză și în funcție de contextul actual. Undeva trebuie luată o decizie, cert este că trebuie să creștem veniturile societății. Eu sunt sigur că doar prin majorarea prețului la bilete nu o să avem veniturile necesare pentru a rezista„.
Adrian Criţ a recunoscut însă că din punct de vedere al calităţii, serviciile oferite de STB lasă de dorit.
„Flota de tramvaie e întreținută astfel încât să nu creeze probleme de securitate. Din punct de vedere al calității spațiului oferit pasagerilor, al serviciilor conexe oferite, din păcate suntem la nivelul anilor 70. Adică sunt vehicule fără aer condiționat, nu au conexiune la internet și alte avantaje pe care să le oferi pasagerilor ca să-i motivezi să le utilizeze. Să nu mai punem în discuție faptul că și accesul în aceste mijloace de transport e greoi fiindcă nu au podea coborâtă. Avem unele cu podea parțial coborâtă și acest lucru creea probleme vizavi de accesul în mijloacele de transport. Sunt probleme care se pot rezolva. Tot domnul primar general a amintit ieri că probabil se va semna contractul pentru achiziția de tramvaie. Nu pot să vă dau detalii despre achiziția de troleibuze, știu că s-a semnat contractul, dar nu știu mai mult”, a mai afirmat noul director al STB.