Noul cod rutier va fi adoptat miercuri, prin ordonanță de urgență

de:
01 oct. 2013
0 Afișari
Noul cod rutier va fi adoptat miercuri, prin ordonanță de urgență

Premierul Victor Ponta a declarat, luni, că dacă ministrul de Interne Radu Stroe va avea până miercuri „o formă agreată” a Codului Rutier, atunci acesta va fi adoptat în şedinţa de Guvern, arătând că liberalul are mai multe întâlniri cu grupurile parlamentare pe această temă. Parlamentarii PNL sunt, însă, foarte nemulţumiţi şi au cerut ministrului ca acest proiect de cod rutier să fie adoptat în Guvern, printr-un proiect de lege şi nu prin ordonanţă de urgenţă.

Diferenţa între cele două forme de adoptare ar fi că ordonanţa de urgenţă, dacă se va adopta miercuri în şedinţa de Guvern, va produce imediat efecte. Proiectul de lege cerut de parlamentarii PNL le dă posibilitatea să discute în Parlament proiectul de cod rutier şi să facă modificări la cuantumul amenzilor, informează România TV.

Potrivit România TV, Radu Stroe le-a spus parlamentarilor PNL, în cadrul întâlnirii de luni seară, că în cazul în care se va da o ordonanţă de urgenţă, când aceasta va ajunge în Parlament, parlamentarii PNL vor avea posibilitatea să o modifice.

 

Cookies