Noul cod penal: Prostituția nu mai este infracțiune în România

de:
15 dec. 2013
3 Afișari
Noul cod penal: Prostituția nu mai este infracțiune în România

Potrivit articolului 328 din actualul Cod penal din România, prostituţia reprezintă fapta persoanei care îşi procură mijloacele de existenţă sau principalele mijloace de existenţă, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane, faptă care se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la 3 ani, scrie alba24.ro.

Altfel spus, în codul ce va intra în vigoare de la anul, prostituţia va fi pe picior de egalitate cu trecerea unui pieton pe culoarea roşie a semaforului. Mai mult decât atât, prostituţia nu este nici interzisă, nici admisă, această activitate fiind catalogată doar o contravenţie şi se pedepseşte cu amendă. În cazul în care amenda nu este plătită, persoana respectivă trebuie să ”presteze” muncă în folosul comunității, sub supravegherea primăriei.

Cu toate că mai mulţi politicieni au cerut legalizarea prostituţiei, cei care au lucrat la elaborarea Noului Cod Penal (NCP) nu au vrut nici în ruptul capului acest lucru, drept pentru care fetele care doresc să-şi vândă trupul pentru o bucată de pâine o pot face liniştite începând din februarie 2014.

Cookies