Parcările publice din București care devin cu plată din 15 august sunt cele marcate cu linii albastre pe asfalt, și cu panouri de informare, iar cine nu achită tariful va fi pedepsit cu amenzi de 200 de lei pe zi. Viceprimarul Capitalei, Stelian Bujduveanu, a declarat că strategia primăriei se concentrează, în acest moment, pe zona centrală a Capitalei, iar în zona 2, care înseamnă majoritatea cartierelor Bucureștiului, „nu s-a exagerat” cu marcarea de locuri de parcare cu plată.
Bujduveanu a spus că în acest moment sunt 12.190 de locuri de parcare în zona centrală, iar numărul acestora urmează să crească la 30.000 anul viitor. El a adăugat că zona 1 este cea pe care se concentrază municipalitatea în acest moment și că în zona 2 au fost făcute mult mai puține parcări cu plată.
„Politica de parcare pe care o avem noi astăzi impune o strictețe în zona 1. În zona 2 nu s-a exagerat cu marcarea de locuri de parcare și cu crearea de noi locuri de parcare”, a spus viceprimarul.
„În București există două tipuri de locuri de parcare: cele de reședință, care sunt atribuite de sectoarele Municipiului București, și cele administrate de Primăria Municipiului București, trasate special și marcate cu albastru în toate zonele Capitalei. Nu ne atingem sub nicio formă de locurile de parcare de reședință pe care cetățenii le au și pe care le-au preluat de la primăriile de sector”, a spus Bujduveanu, la Digi24.
Există acum 3 zone delimitate pentru parcarea cu plată. În zona 0 – parcarea costă 10 lei pe oră, în zona 1 – 5 lei pe oră, iar în zona 2 – 2,5 lei pe oră.
„Ce aducem noi nou în această politică de parcare sunt noi beneficii pentru riveranii care nu au putut să preia un loc de parcare, pentru că s-au epuizat în proximitatea casei și venim cu un preț preferențial de 1,6 lei pe zi pentru orele 19.00-07.00, loc de parcare cu rezervare, în zona casei. Cele mai multe solicitări pe care le-am avut în București și în zona centrală sunt din partea riveranilor care nu mai au unde parca seara”, a adăugat el.
Viceprimarul a spus că aceste locuri cu rezervare vor fi marcate, iar cei care găsesc o altă mașină parcată pe locul lor pot suna la poliție.
Totuși, de asfel de tarife pot beneficia doar cei care au domiciliul în zona respectivă, nu și cei care stau cu chirie, dar fără viză de flotant, de exemplu.
Șoferii pot alege de asemenea abonamente de o zi, o săptămână, o lună, un semestru sau un an pentru fiecare dintre aceste zone.
Bujduveanu a spus însă că va iniția un proiect pentru modificarea acestor tarife, prin comasarea zonelor 0 și 1 și stabilirea unui tarif unic, de 5 lei pe oră pentru toate parcările publice din zona centrală. În plus, tariful nu se va mai dubla începând cu a treia oră de parcare.
Abonamentele de noapte vor costa de 50 lei pe lună pentru riverani. De asemenea, valoarea abonamentului lunar pentru zona 1 va fi redusă, iar cu acesta, șoferii vor putea parca, pe timpul zilei, în orice loc de parcare al Primăriei.
Bujduveanu spune că scopul acestei politici de parcare este eliberarea domeniului public de mașini parcate neregulamentar. Totuși exista și până acum legislație care să interzică parcarea pe trotuar, dar ea nu a fost aplicată.
Până în 15 august, poliția va face o acțiune de informare a șoferilor referitor la regulile de parcare în București, iar regulamentul se va aplica începând cu 15 august. Cei care nu plătesc locul în parcările Primăriei vor primi 200 de lei amendă. Cei care parchează pe trotuar sau pe șosea vor fi sancționați conform Codului Rutier.
Îți recomandăm și: