Bilanţ tragic: Nouă persoane din Bucureşti au murit în accidentul din Muntenegru

de:
25 iun. 2013
0 Afișari
Bilanţ tragic: Nouă persoane din Bucureşti au murit în accidentul din Muntenegru

Medicii români au ajuns în Muntenegru, la spitalul unde se află răniţii în accidentul de duminică. După vizita medicală din această dimineaţă, toţi cei 29 de răniţi au primit încuviinţarea pentru a fi transportaţi în ţară cu două aeronave ale Minsiterului Apărării, dotate cu aparatură medicală, care au decolat de la Bucureşti în jurul orei 8.00. Din informaţiile preliminare, 7 dintre ei sunt încă în stare gravă, scrie gandul.info.

Celula de criză constituită la nivelul Ministerului Afacerilor Externe informează că, în urma stabilirii detaliilor privind repatrierea cetăţenilor români victime ale accidentului rutier din Muntenegru, în cursul acestei zile începând cu orele
prânzului vor fi desfăşurate următoarele operaţiuni:

– Primul avion militar va transporta, către România, cetăţenii români aflaţi în stare gravă (terapie intensivă);

– Cel de al doilea avion militar va transporta pacienţii care sunt stabilizaţi din punct de vedere medical;

– Ultima aeronavă militară va transporta corpurile neînsufleţite ale cetăţenilor români decedaţi, precum şi bunurile şi valorile personale ale acestora, care au putut fi recuperate de la locul gravului accident.

Şoferul autocarului românesc era angajat la Poliţia Capitalei şi lucra în timpul liber ca şofer profesionist. El a decedat astăzi la spitalul din Podgorica. Identificarea persoanelor decedate în accident s-a încheiat, iar familiile acestora au fost anunţate de reprezentanţii Ministerului Afacerilor Interne.

Ministerul Afacerilor Externe informează că a fost finalizată la Podgorica, pe baza evaluării stării de sănătate a pacienţilor, operaţiunea repartizării victimelor la cele patru spitale din Bucureşti (Floreasca, Elias, Bagdasar Arseni şi Universitar), pregătite să primească răniţii.

În urma stabilirii detaliilor privind repatrierea, în cursul zilei de astăzi, a cetăţenilor români afectaţi de accident, echipa MAE din Celula de criză, care menţine permanent legătura, individual, cu familiile cetăţenilor români supravieţuitori ai accidentului, a început să comunice acestora informaţiile concrete legate de spitalele la care vor fi repartizaţi.

Un autocar în care se aflau 47 de turiști români s-a prăbuşit într-o prăpastie din Muntenegru. Excursia din Muntenegru a fost organizată de Mareea Travel. Autocarul prăbuşit în prăpastie aparţinea Gregory Tour şi transporta 47 de persoane, cetăţeni români, între care un minor, doi şoferi şi un ghid.

Turiştii români plecaseră într-un circuit turistic în Muntenegru şi Croaţia de şase zile. Turiştii au plecat sâmbătă dimineaţă din Bucureşti, seara au ajuns la Belgrad, unde au înnoptat, iar duminică dimineaţă au plecat mai departe în circuit. Cei mai mulţi dintre turişti erau pensionari.

Prim-ministrul Victor Ponta a anunţat că în şedinţa de Guvern de marţi a fost adoptată decizia prin care miercuri va fi declarată zi de doliu naţional, în memoria victimelor accidentului rutier din Muntenegru. Detalii aici. 

Cookies