Nouă metodă de înșelăciune: coletul fals

de:
26 sept. 2013
1 Afișari
Nouă metodă de înșelăciune: coletul fals

Bărbatul, în decursul acestui an ar fi reuşit să înşele mai multe persoane, prin inducerea acestora în eroare, producând astfel un prejudiciul părţilor vătămate în valoare de peste 3.500 de lei.

Din cercetările întreprinse de către judiciariştii bucureşteni a reieşit faptul că suspectul, sub pretextul că este angajat al unei societăţi comerciale şi efectuează livrarea unor colete, ar fi reuşit să înducă în eroare patru părţi vătămate, reuşind astfel să le înşele cu diverse sume de bani.

Astfel, în decursul acestui an, suspectul ar fi pătruns în scările a patru blocuri din Capitală, unde, prin prezentarea de calităţi mincinoase şi prin discuţii telefonice fictive cu persoanele la care ar fi urmat să ajungă coletele, ar fi determinat patru părţi vătămate să plătească diverse sume de bani pentru a primi în numele destinatarilor prezentaţi în fals, coletele în care nu se regăseau produsele prezentate.

Pentru a crea o stare de siguranţă în favoarea părţilor vătămate şi de veridicitate cu privire la cele prezentate, suspectul, pe lângă discuţiile telefonice fictive, prezenta ca destinatari ai coletelor, administratorii sau cenzorii de bloc.

Cercetările sunt continuate în aceste cazuri de către judiciariştii Secţiei 20 Poliţie sub aspectul săvârşirii infracţiunii de înşelăciune, cu suspectul în stare de arest preventiv, precum şi pentru documentarea întregii activităţi infracţionale.

Cookies