ÎN BUCUREȘTIȘTIRI

Nouă luni de aberații, gafe, contre, ezitări și bâlbe de comunicare în pandemie

Pandemia de Covid-19 va ramâne criza sanitară definitorie a epocii în care trăim. De ce își pierd românii încrederea în autoritățile care gestionează criza provocată de Coronavirus? Vă amintim zece aberatii de tip Covid emise de autorități, cele mai năstrușnice măsuri, cele mai contradictorii declarații, măsurate pe degetele de la două mâini. Nouă luni grele, nouă luni care parcă nu se mai termină și zece bâlbe de Stat, antologice.

Parcuri închise noaptea, dar deschise ziua?!

 Nu demult, proaspăt uns în funcția de Prefect al Capitalei, Traian Berbeceanu a propus închiderea parcurilor pe timp de noapte, nu numai în București, ci și la nivel național, pentru că „tinerii se întâlnesc în parcuri și fac petreceri, fără respectarea normelor sanitare”. Berbeceanu a sesizat Comitetul Național pentru Situații de Urgență. Până la urmă, parcurile au rămas deschise ziua, însă noaptea, după ora 23.00 să nu puneți piciorul pe acolo că e interzis. Printre băncuțe și copăcei, Poliția veghează la siguranța și liniștea guguștiucilor, a pârșilor și a aricilor care au acum parcurile numai pentru ei și familiile lor. Să se distreze sănătoși!

Coronavirusul „un punctișor pe harta Chinei” s-a făcut ditamai Balaurul

Dacă la începutul anului, managerul Institutului „Matei Balș” Adrian Streinu-Cercel ne bătea pe burtă ca să ne liniștească și ne spunea că virusul este foarte departe de noi, la sfârșitul anului, candidatul PSD la Senat,  Adrian Streinu-Cercel ne avertizează: „Dacă lumea nu înțelege să poarte masca, săptămâna viitoare o să avem 10.000 de cazuri, lejer. Masca ar trebui purtată tot timpul de dimineață până seara”. Punctișorul s-a transformat în Dragon!

Spirtul medicinal este sau nu este apă de ploaie pentru Covid?

Declarațiile lui Cercel se bat cap în cap cu declarațiile lui Rafila. „Alcoolul sanitar nu este bun, nu folosește la nimic. Spirtul medicinal nu e bun. Vrem substanțe care sunt pe bază de alcool, dar care să fie biocide. Spirtul nu este biocid”, ne sfătuia Streinu-Cercel.

Alexandru Rafila, președintele Societății Române de Microbiologie îl contrazice însă pe Streinu- Cercel: „Alcoolul sanitar e dezinfectant. El e folosit pentru dezinfecția unor suprafețe. Nu putem să spunem că nu are niciun efect, pentru că spirtul are un efect dezinfectant. Concentrația optimă este de 70%. O soluție diluată corespunzător e suficientă pentru inactivarea oricărui microorganism care e patogen, inclusiv pentru curățarea acestui coronavirus”. Până la urmă, a rămas cum a spus domnul Rafila: spirtul dezinfectează, însă, atenție lume, lume, nu este pentru băut!

Pâinea, zahărul și uleiul românilor, aparate de ordonanțe!

În aprilie, 2020, exportul de cereale și produse derivate a fost interzis prin Ordonanța Militară 7, care a fost anulată de Ordonanța militară cu numărul opt, la rândul ei eliminată prin Ordonanța militară 9. Consumul a crescut odată cu stocurile făcute de oamenii sfătuiți să stea în case. Măsura a fost criticată de fermieri, dar și de Comisia Europeană, deoarece decizia României încalcă principiile de bază ale Pieței Comune europene.

Acordul MAI-BOR mai presus de Ordonanțele militare: lumina împărțită cu girofarul

Cu trei zile înainte de Paște și la o zi după prelungirea stării de urgență, Ministrul Marcel Vela se înțelegea cu Patriarhul Daniel să avem voie să mergem la biserica de Înviere. Acordul întra în conflict cu restricțiile din Ordonanțele Militare care recomandau petrecerea Paștelui în izolare și evitarea aglomerației. Iohannis sesizează primejdia și declară „stați în casă, altfel după sărbători vor fi înmormântări”. Până la urmă, polițiștii (care ziua dădeau amenzi dacă ieșeam din casă fără declarație pe propria răspundere) au împărțit lumina cu girofarul. Polițiștii și tot polițiștii, acești băieți de altar pentru care avem tot respectul și îi punem la pomelnic.

Mai sunt sau nu mai sunt locuri la ATI?

Declarațiile lui Marcel Vela se bat cap în cap cu spusele lui Raed Arafat. În 20.07.2020, Marcel Vela, ministrul de interne spunea într-o conferință de presă: „Nu știu cine v-a spus. Sunt locuri la ATI. Cine a zis că nu sunt locuri la ATI? Nu sunt locuri la ATI?”, a spus Vela.

Raed Arafat știa altceva: „Deci când spunem că nu sunt locuri la ATI, la București, înseamnă că în spitalele Covid nu mai sunt locuri la ATI”.

Imnul Național, chemat să alunge Covidul și să ridice optimismul populației

Vă mai amintiți când eram îndemnați să ducem mâna spălată cu mult săpun, la inimă? Melodia de îmbărbătare a răsunat din mașinile Poliției Române, Poliției de Frontieră și ale Jandarmeriei Române, în zilele de week-end, de la ora 17.00 și 21.00 pe toată perioada stării de urgență. Imnul a fost difuzat prin sistemele de avertizare acustică ale autospecialelor din dotarea Ministerului de Interne. Ordinul prevedea și implicarea șefilor de structuri ale MAI pentru a asigura „pregătirea tehnică a autospecialelor, astfel încât mesajul sonor să fie redat corect, cu claritate și la intensitate adecvată”. Ca la radio, stereo!

Ce mică-i Vacanța mare!

„Vacanța mare” a fost un plan program de prevenire a îmbolnăvirilor cu Covid 19, anunțat de directorul Institutului „Matei Balș”, Adrian Streinu-Cercel. Măsurile întinse pe nouă pagini prevedeau separarea de familie a persoanelor de peste 65 de ani și introducerea lor în carantină, precum și izolarea totală pentru categoria de vârstă 40-65 de ani, „în cazul activităților de serviciu neesențiale pentru funcționarea în caz de pandemie”. O idee demnă de Joseph Goebbels și Heinrich Himmler care a rămas la stadiul de idee, slavă Domnului!

Înființarea Guvernului Anti-Pandemic, o idee marca Streinu-Cercel, fără comentarii.

Înființarea Ministerului Pandemic, o idee marca Streinu- Cercel, fără comentarii.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button