Noua lege a pensiilor va fi aprobată anul viitor și va intra în vigoare în 2023, spune Florin Cîțu

03 iun. 2021
33429 afișări
Noua lege a pensiilor va fi aprobată anul viitor și va intra în vigoare în 2023, spune Florin Cîțu

Premierul României, Florin Cîțu, a adus astăzi precizări privind calendarul noii legi a sistemului public de pensii. Astfel, ar urma ca Guvernul și Parlamentul să aprobe proiectul de lege anul viitor, începând cu trimestrul doi, pentru a intra în vigoare în primele luni ale anului 2023. Cîțu a declarat faptul că această lege va fi un pas spre sustenabilitatea sistemului de pensii.

Florin Cîțu, Premierul României, a susținut joi o conferință de presă în cadrul căreia a adus mai multe precizări privind modul în care va fi adoptat noua lege a pensiilor. Astfel, potrivit premierului, proiectul de lege privind sistemul public de pensii va fi aprobat de Guvern în trimestrul al doilea din 2022, apoi va fi aprobat de Parlament în trimestrul al treilea al aceluiași an, pentru ca la începutul anului următor, în 2023, să intre în vigoare în primul trimestru, potrivit Agerpres.

„Să vă dau şi calendarul: aprobarea în Guvern a proiectului de lege privind sistemul public de pensii – în trimestrul II din 2022, deci aici este borna, adoptarea în Parlament a noii Legi privind sistemul de pensii – în trimestrul IV 2022. Noua lege privind sistemul de pensii intră în vigoare în primul trimestru din anul 2023.

Deci acestea sunt ţintele de care ne vom ţine şi, acum, intrăm în dezbaterea proiectului. Veţi vedea public, repet, procedura prin care vom avea aceste legi va fi una transparentă”, a declarat Florin Cîțu.

„Este nevoie mai mult decât de o lege / Nu se întâmplă totul peste noapte”, anunță Cîțu

Întrebat de reporteri dacă schimbările din PNRR se vor realiza și în realitate, și anume modificarea stagiului complet de cotizare de 35 de ani sau a celui minim de 15 ani, premierul a precizat că momentan nu este cazul, și că acesta este de părere că reforma pensiilor sau crearea unui sistem sustenabil de pensii nu este „ușor”. Mai mult, acesta a dat exemplu alte țări unde s-au efectuat modificări ale sistemului de pensii, unde reformele au durat între șase și zece ani, spune Florin Cîțu.

Nu. Acesta este, ce avem în PNRR acum este clar, dar eu vreau să vă spun că reforma pensiilor sau să faci un sistem de pensii sustenabil nu este aşa uşor.

Este nevoie mai mult decât de o lege. Este o întreagă filosofie de schimbare, pentru că trebuie să luăm în calcul şi ce se întâmplă cu pensiile private, nu? Cum le susţinem şi pe acestea, deci sustenabilitatea sistemului de pensii va implica, din punctul meu de vedere, mai multe proiecte de legi în perioada următoare.

În PNRR este ceea ce putem să vedem noi astăzi. În funcţie de cum adoptăm proiecte de legi şi vedem cum funcţionează, putem să le modificăm.

Ţările care au făcut şi au modificat sisteme de pensii ca să se asigure de sustenabilitatea sistemului de pensii, au făcut aceste modificări în timp. De obicei, durează şase, opt, zece ani o astfel de reformă a pensiilor. Deci nu se întâmplă totul peste noapte”, a explicat premierul României.

Executivul ia în calcul și creșterea vârstei de pensionare pentru femei

Florin Cîțu a declarat că în 2023 se va face „un prima pas în direcția corectă pentru sustenabilitatea sistemului de pensii”.

Întrebat de jurnaliștii prezenți la fața locului dacă în noua lege a pensiei din 2023 va fi implementată și creșterea vârstei de pensionare, acest aspect fiind menționat în PNRR, Cîțu a declarat că „este posibil”.

„Aţi văzut că şi în Germania există astfel de modificări, ele se întâmplă gradual, e adevărat, pe an, o dată pe an, cred că un an se adaugă, ceva de genul ăsta. Nu ştiu exact care va fi dinamica, vom vedea în legea pensiilor care va fi dinamica”, a mai spus Cîțu.

 

Cookies