Nou dosar pentru Bercea Mondial pentru cumpărare de influență

de:
10 iul. 2014
0 Afișari
Nou dosar pentru Bercea Mondial pentru cumpărare de influență

Sandu Anghel, zis Bercea Mondial s-a ales cu un nou dosar penal întocmit de procurorii anticorupţie, potrivit realitatea.net.

Avocatul lui Mircea Băsescu a declarat joi, la ieşirea de la DNA, că fiul lui Bercea Mondial, Florin Anghel, este cercetat pentru cumpărare de influenţă, într-un dosar disjuns din cel în care se fac cercetări pentru trafic de influenţă.

Avocatul Nelu Traşcă a spus că a mers joi la Direcţia Naţională Anticorupţie pentru a cere lămuriri cu privire la raportul de expertiză audio-video făcut în dosarul de trafic de influenţă. El a precizat că le-a cerut anchetatorilor audierea expertului Gheorghe Pop, întrucât expertiza ar fi „contradictorie”, potrivit Mediafax.

Surse judiciare au declarat că disjungerile din dosarul de la Constanţa – în care au fost trimişi în judecată soţia lui Sandu Anghel, zis Bercea Mondial, doi fii, fiica şi ginerele său, pentru şantajarea lui Mircea Băsescu – au fost conexate la dosarul de la DNA Bucureşti, în care sunt cercetaţi fratele preşedintelui şi Marian Căpăţână. După conexare, procurorii au disjuns cauza de la Bucureşti şi au format un nou dosar în care Sandu Anghel ar fi cercetat pentru cumpărare de influenţă.

Anchetatorii au disjuns cauza din dosarul în care familia lui Bercea Mondial l-a denunţat pe Mircea Băsescu pentru trafic de influenţă.

Procurorii DNA îl vor acuza în această cauză pe Bercea Mondial pentru cumpărare de influenţă, şi aceasta pentru că a depus denunţul împotriva fratelui preşedintelui la foarte mult timp după ce membrii familiei lui Sandu Anghel ar fi încercat să influenţeze judecătorii prin intermediul lui Mircea Băsescu.

Cookies