Norvegia oferă 4,8 mil. euro pentru 4 centre regionale de oncopediatrie din Bucureşti şi trei judeţe

de:
01 iul. 2015
1 Afișari
Norvegia oferă 4,8 mil. euro pentru 4 centre regionale de oncopediatrie din Bucureşti şi trei judeţe

Miercuri s-a semnat contractul de finanţare dintre Ministerul Sănătăţii şi Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al.Trestioreanu” Bucureşti pentru proiectul „Îmbunătăţirea serviciilor acordate în domeniul hematologiei şi oncologiei pediatrice în România, prin achiziţia de bunuri, servicii şi lucrări de specialitate”. Proiectul are o valoare de 5.655.653 de euro (25.130.894 lei) din care contribuţia norvegiană este de 4.807.305 euro ( 21.361.259 lei), iar contribuţia Ministerului Sănătăţii este de 848.347 de euro (3.769.634 lei), potrivit Mediafax citat de romanialibera.ro.

Obiectivul proiectului este îmbunătăţirea asistenţei medicale în domeniul hematologiei şi oncologiei pediatrice în România, prin reabilitarea şi dotarea a patru centre regionale: Institutul Oncologic „Prof. Dr. Al.Trestioreanu” Bucureşti, Spitalul Clinic de Urgenţă pentru Copii „Louis Turcanu” Timişoara, Institutul Oncologic „Prof.Dr.I.Chiricuţă” Cluj-Napoca şi Spitalul Clinic de Urgenţe pentru Copii „Sf. Maria” Iaşi.

„Cele patru centre regionale vor beneficia de reabilitarea secţiilor de profil, de dotare cu echipamente necesare, inclusiv aparate RMN şi de anestezie. Un alt aspect extrem de important al proiectului este instruirea acordată unui număr de 289 de persoane, în scopul îmbunătăţirii activităţii personalului care lucrează în hematologie şi oncologie pediatrică, medici, asistente, infirmiere. Ne dorim ca toate acestea să conducă la creşterea procentului de cazuri de hematologie – oncologie pediatrică diagnosticate precoce şi la rezultate terapeutice îmbunătăţite”, a declarat ministrul Sănătăţii, Nicolae Bănicioiu.

Cookies