Normal deschide primul magazin din România, la Mega Mall, în București. 1.000 de pungi-surpriză pentru primii clienți

10 sept. 2026
11745 afișări
Normal deschide primul magazin din România, la Mega Mall, în București. 1.000 de pungi-surpriză pentru primii clienți
Normal deschide primul magazin din România, la Mega Mall, în București. 1.000 de pungi-surpriză pentru primii clienți | Sursa foto: Dreamstime

Un nou retailer își face intrarea pe piața din România. NORMAL, lanțul danez de magazine cunoscut pentru produsele de zi cu zi și brandurile internaționale pe care clienții le cunosc deja, deschide primul magazin din țară la Mega Mall București.

Magazinul își va deschide porțile miercuri, 30 septembrie, iar reprezentanții Normal au pregătit mai multe surprize pentru cei care vor veni în prima zi.

Primii clienți primesc pungi-surpriză

Deschiderea vine cu o serie de oferte și activități pentru primii vizitatori. 1.000 de pungi-surpriză vor fi oferite primilor clienți ai magazinului.

Mai mult, primele 10 persoane care ajung la coadă vor primi câte un card cadou în valoare de 155 de lei.

Cei care vizitează magazinul în ziua deschiderii vor putea participa și la un concurs al cărui premiu este un palet întreg de produse. Vor fi disponibile și mostre de produse.

Ce este Normal și ce găsim în magazin

NORMAL este un lanț de retail originar din Danemarca, dezvoltat în jurul unui concept de cumpărături în care clienții pot găsi atât produse de la branduri cunoscute, cât și articole mai puțin obișnuite pe piața locală, potrivit HotNews.

Pe rafturile magazinului din Mega Mall vor fi produse de la branduri precum L’Oréal, Maybelline, Nivea, Gillette, Colgate, Garnier, Nescafé, Oreo, Vanish și Finish.

Oferta va include însă și mărci și game de produse disponibile exclusiv în magazinele Normal, care nu se găsesc prin intermediul altor retaileri din România.

Un alt punct de interes îl reprezintă produsele de beauty din Asia. Retailerul anunță că va aduce în România și produse K-Beauty din Coreea de Sud și J-Beauty din Japonia.

La raft vor exista, de asemenea, snack-uri și băuturi internaționale, astfel că magazinul se adresează atât celor care caută produse de îngrijire și de uz zilnic, cât și celor curioși să încerce branduri și produse noi.

Unde se deschide Normal

Primul magazin NORMAL din România va fi în Mega Mall, la adresa Bulevardul Pierre de Coubertin 3–5, Sectorul 3. 

Deschiderea are loc miercuri, 30 septembrie, de la ora 09:00, iar magazinul va avea program până la 22:00.

Te-ar mai putea interesa și:

Sursa foto: Dreamstime

Cookies