Nopți furtunoase și-o altă dimineață încinsă politic la București. Divorț sau împăcare între PNL și USR PLUS? Coaliția intră-n ședința de exorcizare

19 apr. 2021
473 Afișari
Nopți furtunoase și-o altă dimineață încinsă politic la București. Divorț sau împăcare între PNL și USR PLUS? Coaliția intră-n ședința de exorcizare

După cum s-au rostogolit lucrurile de la demiterea lui Vlad Voiculescu încoace (și încă nu s-a-mplinit o săptămână de-atunci), situația arată ca în prag de divorț iminent, cu părinții care urlă în fața copiilor și își reproșează tot ce-a mocnit între ei într-un mariaj aranjat. De la reacția inițială radicală a USR PLUS, alianță ai căror lideri au explodat după demiterea ministrului Sănătății, atmosfera nu s-a calmat nicicum. Dimpotrivă! Dimineața a început cu ședință la PNL, a urmat și una la USR PLUS. Pozițiile par nu doar intrasigente, dar premisa pentru ședința cu diseara e alcătuită din amenințări, declarații radicale - practic, are tot tacâmul (care presupune inclusv ascuțirea cuțitelor).

Înaintea primei ședințe a Coaliției guvernamentale de după criza declașată de demiterea lui Vlad Voiculescu, ședință care începe la ora 17:00, părțile au fost în ședinșe proprii. Ca la divorț: mama intră la sfat cu tot neamul ei, plus prietenii, tata convoacă propriile-i rubedenii – plus prietenii) și fiecare la reuniunea sa spune cât de rău, insuportabil, intolerabil „așa nu se mai poate” este celălalt.

Florin Cîțu: Când un ministru mai atacă premierul zboară!

Diminață, la ședința Biroului Executiv Național al PNL, premierul Florin Cîțu le-a transmis liberalilor  că nu va ezită să ia o decizie categorică în cazul oricărui ministru care va mai ataca Guvernul. „Când un ministru mai atacă prim-ministrul, pleacă imediat acasă”, ar fi spus Cîțu, potrivit unor surse citate de Digi24.ro.

Cîțu a spus că „există un singur premier” și că miniștrii nu sunt evaluați la PNL, USR PLUS sau UDMR, adică de partidele din coaliție. „Nu se poate să fim și la putere, și în opoziție”, a mai declarat Cîțu. El se referea la partenerii din USR PLUS. Mai exact la ministrul Drulă, care zilele trecute îl numea pe premier un „zombie politic.”

Poziția lui Florin Cîțu a fost susținută și întărită de președintele PNL, Ludovic Orban. El i-a transmis lui Cîțu că partidul îi susține decizia de demitere a lui Vlad Voiculescu: „Decizia este salutară. Am rugat de două ori în ședințele Coaliției să îl schimbe pe Vlad Voiculescu. A fost o catastrofă de management la ministerul Sănătății”, a spus Orban, potrivit acelorași surse. 

Despre Vlad Voiculescu, Florin Cîțu spune că a administrat prost ministerul. „Ce descoperim la Ministerul Sănătății este îngrozitor. Trebuie să verificăm cum au fost făcute bugetele, numirile”, le-ar fi transmis Cîțu.

Și la USR PLUS e tot intransigență

Între timp, mesajul cvasi-oficial transmis de toți liderii și parlamentarii USR PLU este același: premierul a trădat, s-a purtat inacceptabil în cazul Vlad Voiculescu, pe care l-a demis, după cum spunea Dan Barna încă de la început, fără ca măcar să vorbească înainte cu el. Mai mult, Vlad Voiculescu spune că premierul nici măcar nu-i răspundea la telefon.

Nimic nu s-a schimbat, cel pușin declarativ, din ziua demiterii lui Vlad Voiculescu, ziua în care USR PLUS a anunțat că nu-l mai susține pe premierul Cîțu și că alianța guvernamentală mai poate funcționa doar cu schimbare șefului Guvernului.

Așadar, înainte de ședința Coaliției, programată pentru astăzi la ora 17 tocmai pentru a discuta despre tensiunile dintre PNL și USR PLUS, tensiunile par mai mari ca niciodată.

Cookies