Noile obligații ale angajatorilor față de angajați s-au modificat începând de luna aceasta după Ordinul Ministerului Muncii nr. 585/2021.
Noile obligații ale angajatorilor față de angajați prevăd că angajatorii trebuie să „informeze angajatul cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat“.
Practic, de câteva zile, modelul contractului individual de muncă (CIM) a fost modificat prin introducerea acestei noi obligaţii pe care le au angajatorii faţă de angajaţi.
În Ordinul Ministerului Muncii nr. 585/2021 privind modificarea şi completarea modelului-cadru al contractului individual de muncă, prevăzut în anexa la Ordinul ministrului muncii şi solidarităţii sociale nr. 64/2003, publicat în Monitorul Oficial nr. 721 din 19 iulie 2021 se specific faptul că angajatorii trebuie să „informeze angajatul cu privire la obligaţia de a adera la un fond de pensii administrat privat“.
Această obligaţie se aplică doar persoanelor prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 privind fondurile de pensii administrate privat, republicată, cu modificările şi completările ulterioare.
Conform legii, persoanelor prevăzute la art. 30 din Legea nr. 411/2004 sunt cele în vârstă de până la 35 de ani, care sunt asigurate potrivit prevederilor art. 5 alin. (1) din Legea nr. 19/2000 privind sistemul public de pensii şi alte drepturi de asigurări sociale, cu modificările şi completările ulterioare, şi care contribuie la sistemul public de pensii, trebuie să adere la un fond de pensii.
De asemenea, acest ordin vizează şi modificarea literei F din modelul-cadru al contractului individual de muncă, aceasta urmând să aibă următorul cuprins:
“Atribuţiile postului sunt prevăzute în fişa postului, anexă la contractul individual de muncă, cu excepţia microîntreprinderilor cu până la 9 salariaţi, definite la art. 4 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 346/2004 privind stimularea înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii, cu modificările şi completările ulterioare, care vor completa o scurtă caracterizare/descriere a activităţii“.
Începând de la 1 august vor exista schimbări pentru angajați și în privinșa concediului medical. Începând cu data de 1 august 2021, medicii vor acorda certificatul de concediu medical în două etape (concediu medical secvențiat). Detalii, AICI.
Sursa foto: ciel.ro