Primăria Sectorului 4 vine cu noi informații despre starea Planșeului Unirii. Administrația locală transmite că în Piața Unirii, în zona unde se află Planșeul și Pasajul Unirii, s-au descoperit noi tasări ale plăcilor de beton.
Primăria Sectorului 4 a transmis, duminică, potrivit Gândul, că noile tasări ale plăcilor de beton ce susțin asfaltul din zona Piața Unirii pun în pericol traficul rutier.
Centrul Bucureștiului stă să se prăbușească, la propriu! Noi tasări ale plăcilor de beton ce susțin asfaltul din zona «Piața Unirii» pun în pericol traficul rutier! Spațiul public aferent zonei «Piața Unirii», ce include obiectivele de infrastructură critică – Planșeul Unirii și Pasajul Unirii, pune în pericol atât circulația mașinilor, cât și a pietonilor, ca urmare a unor noi tasări ale plăcilor de beton care acoperă sistemul de distribuție a agentului termic.
Potrivit sursei citate, primarul Daniel Băluță va prezenta luni, 28 aprilie, în cadrul unei conferințe de presă la Piața Unirii, mai multe detalii despre aceste tasări.
Vineri, 4 aprilie, în prima zi oficială a campaniei pentru alegerile prezidențiale din mai, Nicușor Dan – actualul primar al Capitalei și candidat în cursa pentru Cotroceni – a semnat avizul Comisiei Tehnice de Circulație, necesar pentru demararea lucrărilor la Planșeul Unirii.
După mai bine de un an de întârzieri nejustificate, Primarul General, Nicușor Dan, a semnat avizul Comisiei Tehnice de Circulație, necesar refacerii Planșeului Unirii, au anunțat reprezentanții Primăriei Sectorului 4, vineri, 4 aprilie 2025, într-un comunicat.
În data de 19 august 2024, primarul Daniel Băluță a semnat la sediul Guvernului României contractul de finanțare în valoarea de aproximativ 750 de milioane de lei.
Premierul Marcel Ciolacu a punctat, anterior semnării contractului de finanțare pentru refacerea planșeului, faptul că această investiție este neapărat necesară pentru siguranța milioanelor de oameni care traversează, zilnic, centrul Bucureștiului.
Te-ar mai putea interesa și: