Noile restricții pentru București au intrat în vigoare după ședința CMBSU de marți seară. Prefectura Capitalei a anunțat ultimele măsuri aflate în vigoare în Capitală. În primul rând, avem nevoie de certificat verde pentru a intra în toate magazinele nealimentare precum IKEA, Dedeman sau Jumbo, ori în instituțiile publice. Singurele locuri unde NU ai nevoie de certificat verde mai sunt magazinele alimentare, farmaciile care nu sunt în mall-uri și benzinăriile.
Gata, noile restricții sunt toate în vigoare în București. Ultimele măsuri impuse au fost anunțate aseară de Prefectura Capitalei. Avem multe și mărunte măsuri instituite pentru următoarea lună de zile, în vederea limitării răspândirii virusului COVID-19, cât și creșterii gradului de vaccinare în rândul românilor.
Măsurile par să dea deja roade, după ce România a atins ieri pragul de șase milioane de persoane vaccinate, iar Valeriu Gheorghiță speră ca până la finalul anului să ajungă la șapte milioane. Capitala are o acoperire vaccinală de 60%.
Noi măsuri au intrat în vigoare în Capitală. Astfel, activitatea cu publicul în mall-uri și în parcurile comerciale este permisă doar celor vaccinaţi împotriva COVID-19 şi cei trecuţi prin boală. Hotărârea a fost adoptată marţi de Comitetul Municipiului Bucureşti pentru Situaţii de Urgenţă (CMBSU).
Totuși, măsura nu se aplică persoanelor care vor să se vaccineze într-un centru comercial, cum este cazul centrului de vaccinare din Park Lake. Totuși, doritorii au culoare speciale de acces în această situație.
„Activitatea cu publicul în centrele şi parcurile comerciale, definite potrivit art. 4 lit. o) şi q) din Ordonanţa Guvernului nr. 99/2000 privind comercializarea produselor şi serviciilor de piaţă, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2 şi pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. â
Măsura nu se aplică persoanelor care se prezintă la centrele de vaccinare în vederea administrării unei doze de vaccin, dacă sunt stabilite culoare dedicate şi controlate de intrare, deplasare şi ieşire în/din centrele şi parcurile comerciale”, a decis CMBSU, potrivit unui comunicat al Prefecturii Capitalei.
Există însă și o excepție, se poate intra în mall-uri cu test rapid, însă doar pentru realizarea unor serviciile publice comunitare care funcţionează în centrele şi parcurile comerciale. Atunci, accesul este permis şi persoanelor care prezintă rezultatul negativ al unui test RT-PCR pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 72 de ore sau rezultatul negativ certificat al unui test antigen rapid pentru infecţia cu virusul SARS-CoV-2 nu mai vechi de 48 de ore şi care fac dovada deplasării în acest scop prin prezentarea unui document justificativ în format letric sau electronic.
Măsurile se adresează tuturor magazinelor care comercializează produse nealimentare, cum ar fi Ikea, Jumbo, Dedeman, Altex și orice alt loc la care v-ați putea gândi. Totuși, ea nu se aplică la benzinării sau farmaciile care nu se află în centre comerciale.
„Activitatea cu publicul a operatorilor economici care au ca obiect principal de activitate comercializarea produselor nealimentare este permisă doar pentru persoanele care sunt vaccinate împotriva virusului SARS-CoV-2. pentru care au trecut 10 zile de la finalizarea schemei complete de vaccinare, respectiv persoanele care se află în perioada cuprinsă între a 15-a zi şi a 180-a zi ulterioară confirmării infectării cu virusul SARS-CoV-2. Măsura nu se aplică unităţilor farmaceutice dispuse în afara centrelor şi parcurilor comerciale, precum şi benzinăriilor”, se mai arată în aceste restricții pentru București.
„Unităţile particulare de învăţământ, inclusiv cele cuprinse în Registrul special al organizaţiilor furnizoare de educaţie care organizează şi desfăşoară pe teritoriul municipiului Bucureşti activităţi de învăţământ corespunzătoare unui sistem educaţional din altă ţară, îşi suspendă activităţile ce impun prezenţa fizică a preşcolarilor şi elevilor în perioada 26 octombrie 2021 – 5 noiembrie 2021”, a mai decis CMBSU.
Masca este obligatorie peste tot, interior și exterior.
Magazinele se închid la ora 21.00
Carantină de noapte pentru persoanele nevaccinate între 22.00 și 05.00
Cinematografele și restaurantele au program până la 21.00, livrările sunt deschise normal.
A, și în curând certificatul verde va fi obligatoriu și la locul de muncă, atât la privat, cât și la stat.
Vedeți toate măsurile implementate aici, pe site-ul Prefecturii Capitalei.