Noi restricții de circulație în București din cauza lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica. TCMB: Se finalizează sudurile ultimelor elemente metalice ale tablierului

09 mart. 2023
800 Afișari
Noi restricții de circulație în București din cauza lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica. TCMB: Se finalizează sudurile ultimelor elemente metalice ale tablierului
Noi restricții de circulație în București din cauza lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica. TCMB: Se finalizează sudurile ultimelor elemente metalice ale tablierului. Sursa foto: Facebook - Nicușor Dan

Trustul de Clădiri Metropolitane București a anunțat noi restricții de circulație din cauza lucrărilor care se efectuează la Pasajul Doamna Ghica. Circulația va fi închisă pe ampriza liniei de tramvai.

Noi restricții de circulație – se lucrează la Pasajul Doamna Ghica

Trustul de Clădiri Metropolitane București a anunțat, pe pagina sa de Facebook, că se vor finaliza ultimele lucrări de sudură la elementele metalice ale tablierului.

Pentru a se executa aceste lucrări este necesară închiderea circulației pe ampriza liniei de tramvai, pe ambele sensuri, la intersecția dintre Șoseaua Colentina și Strada Doamna Ghica.

Autoturismele care circulă pe sensul de mers dinspre Obor către Afumați o vor face pe două benzi din carosabilul existent.

Aceste măsuri se vor aplica începând cu data de 13 martie 2023, ora 4:00.

Etapele lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica au avansat

La începutul anului, constructorul care se ocupă cu executarea lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica anunța că s-au accelerat etapele de construcție în cadrul proiectului. Datorită acestui lucru, proiectul a avansat față de graficul care a fost propus inițial.

În luna decembrie a anului 2022, au fost montate elemente sudate și s-a lucrat, în paralel, la asamblarea unor noi tronsoane la sol.

Etapele care au fost accelerate au permis muncitorilor să continue cu montajul tronsoanelor tablierului metalic pe două fronturi de lucru diferite. Astfel, acestea au fost montate în zona intersecției și în proximitatea rampei care duce spre Piața Delfinului.

Pe data de 21 februarie, Trustul de Clădiri Metropolitane București a anunțat că s-a montat ultimul tronson din tablierul metalic:

În ultimele săptămâni, eforturile noastre au fost concentrate astfel încât să putem maximiza capacitatea de lucru pentru îndeplinirea angajamentelor făcute.

Astfel, reprezentanții au anunțat că în perioada următoare se vor finaliza lucrările de sudură pentru asamblarea aferentă deschiderii dinspre Piața Delfinului.

De asemenea, predalele din beton armat, necesare pentru realizarea căii de rulare, alături de eșafodajele de susținere pentru acestea vor fi montate tot în următoarea perioadă.

Trustul de Clădiri Metropolitane București mulțumește locuitorilor din zonă și șoferilor pentru înțelegerea de care au dat dovadă pe durata execuției lucărilor la Pasajul Doamna Ghica.

Te-ar mai putea interesa și:

Cookies