Brigada Rutieră îi anunță pe șoferi că, începând de luni, se vor institui noi restricții de circulație pe Șos. Colentina, necesare pentru continuarea lucrărilor de la Pasajul Doamna Ghica. Vizat este sensul dinspre Piața Obor către Afumați.
Noi restricții de circulație pentru lucrări la Pasajul Doamna Ghica, pe Șos. Colentina
Începând de luni, 30 ianuarie 2023, ora 05:30, se vor aplica restricții de circulație pe Șos. Colentina, sensul dinspre Piața Obor spre Afumați, în vederea continuării lucrărilor la Pasajul Doamna Ghica.
Cum se va desfășura traficul rutier:
- circulația se va asigura pe Șos. Colentina, sensul de deplasare către Afumați, pe 3 benzi:
- o bandă pentru dreapta, spre Piața Delfinului;
- două benzi pentru direcția înainte, către Afumați, pe ampriza liniei de tramvai.
Totodată, stația de tramvai din intersecția Șos. Colentina cu Str. Doamna Ghica, sensul dinspre Obor spre Afumați, va fi folosită ca stație comună de STB și autobuzele regionale pentru preluarea călătorilor.
Brigada Rutieră București le recomandă șoferilor următoarele:
- să circule într-un mod prudent,
- să nu oprească și/sau să staționeze decât în locurile special amenajate,
- să respecte semnificația indicatoarelor rutiere montate temporar în zonă,
- să respecte semnalele și indicațiile polițiștilor rutieri.
Schimbări și pentru 15 linii de autobuz
TPBI (Asociația de Dezvoltare Intercomunitară pentru Transport Public București – Ilfov) anunță că, începând de luni, 30 ianuarie, 15 linii de autobuz vor circula pe șina de tramvai de pe Șos. Colentina, pe sensul de ieșire din București, ca urmare a restricțiilor de circulație din zona intersecției Șos. Colentina/ Str. Doamna Ghica, pentru efectuarea unor lucrări la Pasajul Doamna Ghica.
Astfel, pe sensul spre Pasaj Colentina, autobuzele liniilor 182, 282, 382, 409, 409B, 411, 412, 413, 417, 467, 468, 621, 667, N103 și N108 vor circula pe următorul traseu:
- Autobuzele liniilor 182, 282, 382, 667, N103 și N108 vor circula pe șina de tramvai de pe Șos. Colentina, de la intersecția Șos. Colentina/ Str. Teiul Doamnei (pe sensul spre capetele de linie „Institutul Oncologic”, „Șoseaua Fundeni”, „Escalei”, „Spitalul Fundeni”, respectiv „Pasaj Colentina”), cu ieșire pe carosabil după intersecția cu Str. Doamna Ghica ȋn zona parcului Plumbuita. Pe traseul deviat, autobuzele vor opri la peronul stației de tramvai „Doamna Ghica” și nu vor mai efectua stațiile „Suveica” și „Doamna Ghica (aflate la trotuar). Circulația pe sensul opus nu va fi modificată;
- Autobuzele liniilor 409, 409B, 411, 412, 413, 417, 467, 468 și 621 vor circula pe șina de tramvai de pe Șos. Colentina, de la rondul Bucur Obor, până la „Pasaj Colentina”, iar autobuzele vor opri în stații la peroanele de tramvai. Sensul opus nu va fi modificat.