CNAIR îi anunță pe șoferi că, începând de luni, 19 mai, vor fi restricții de circulație pe Autostrada Soarelui A2, pe sensul de mers dinspre București spre Constanța. Se fac lucrări rosturile de dilatație de la Podul Cernavodă, iar o bandă de circulație va fi închisă.
Restricțiile de circulație de pe A2 intră în vigoare luni, 19 mai 2025, începând cu ora 09:30. Acestea sunt pe sensul dinspre București spre Constanța, pe porțiunea de drum cuprins între km 156+670 – km 158+170, Calea 1 (sensul de deplasare București-Cernavodă).
Prima bandă va fi închisă pentru executarea de lucrări la rosturile de dilatație ale Podului de la Cernavodă.
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a făcut anunțul vineri, 16 mai 2025, într-o postare pe pagina de Facebook:
Atenție, șoferi!
Începând de luni, 19.05, 2025, ora 9.30, se instituie restricții de circulație pe autostrada A2, București-Constanța, pe sectorul cuprins între km 156+670 – km 158+170, Calea 1 (sensul de deplasare București-Cernavodă), banda 1, pentru executarea de lucrări la rosturile de dilație ale Podului de la Cernavodă.
Conducătorii auto trebuie să știe că, pe perioada valabilității restricției (autoritățile nu au spus și data la care ar urma să fie finalizate lucrările), circulația se va realiza pe banda alăturată zonei mediane.
CNAIR anunță că un transport agabaritic are loc, în perioada 16 mai 2025 – 25 mai 2025, pe ruta Agigea RORO PTF – Intersecție Centura București/Splaiul Unirii.
Traseul este următorul:
Vehiculul respectiv transportă un transformator. Vehiculul are o lățime maximă de 3,60 m, o masa totală 425,14 tone, o lungime de 68,55 m și are înălțimea de 5,30 m, iar viteza de deplasare va fi adaptată condițiilor de trafic.
Menționăm că în conformitate OUG 195/2002 privind circulația pe drumurile publice viteza maximă de deplasare a vehiculelor cu depășiri este de 70 km/oră.
Etapele de desfășurare ale transportului sunt stabilite de poliția rutieră. Vehiculul va fi însoțit de autovehicule de însoțire autorizate și de echipaje ale poliției rutiere. Transportul nu se va desfășura în perioadele și pe sectoarele de drum pe care sunt semnalate fenomene meteorologice periculoase, prin codurile galben, portocaliu sau roșu, explică CNAIR.