PMB a transmis că va implementa un nou regulament și două strategii de salubrizare în București. Orașul trebuie să atingă ținta de a depozita la groapa de gunoi doar 10% din deșeuri, până în 2035.
Noile măsuri au fost votate de consilierii generali
Primăria generală a anunțat că vor fi aplicate un nou regulament și două strategii de salubrizare în București. Aceste proiecte au fost votate în ședința Consiliului General al Municipiului București, de săptămâna trecută.
Administrația locală a spus că sunt necesare pentru a se alinia cu Legea 101/2006 privind salubrizarea localităților, modificată și completă, dar și prevederile Ordinului ANRSC 97/2025 privind Regulamentul cadrul al serviciului de salubrizare al localităților. De asemenea, PMB a mai adăugat că trebuie ca Bucureștiul să atingă ținta de a depozita la groapa de gunoi doar 10% din deșeuri, până în 2035.
Resturile alimentare vor fi aruncate separat de gunoiul menajer, pentru a fi colectate mai eficient și reciclate mai ușor, iar uleiul uzat și obiectele vechi din casă precum mobilă, saltele sau electrocasnice vor putea fi duse în Centre de Aport Voluntar, a punctat PMB printr-o postare pe pagina sa de Facebook.
Vor fi patru fracții de colectare
Măsurile celor trei documente vor fi implementate în oraș, în perioada următoare. PMB a precizat cîteva dintre măsurile prevăzute:
- Pe lângă 4 fracții de colectare deja existente (hartie/carton, plastic/metal, sticla și deșeuri reziduale) se adaugă 3 noi (deșeuri textile, periculoase și biodegradabile).
- Vor putea fi colectate în centre de aport voluntar sau insule ecologice digitalizate, dotate cu recipiente/containere dedicate. Modalitatea de colectare o va stabili fiecare sector în parte, în funcție de posibilități;
- Deșeurile vegetale din gospodării, parcuri, spații verzi, vor fi colectate separat și compostate;
- Tarifele de gunoi vor fi calculate în funcție de cantitatea de deșeuri generată sau de modul în care acestea sunt colectate, pe sistemul „Plătești pentru cât arunci”.
- Utilajele de măturat și spălat nu vor putea circula pe arterele cu mijloace de transport în comun la ore de vârf, adică între 06:00-10:00 și 15:30-19:00;
- O dată pe lună vor fi organizate acțiuni de salubrizare unitară, care vor include simultan măturat mecanizat și spălatul carosabilului, cu sprijinul poliției locale pentru a elibera benzile ocupate de mașini parcate.
- 30% dintre deșeuri vor fi colectate pe timp de noapte, între 22:00 și 06:00;
- Operatorii de salubrizare vor trebui respecte mai mulți indicatori de performanță, printre care să colecteze și transporte separat deșeurilor menajere provenind din activități comerciale din industrie și instituții.
Dacă nu, riscă penalizări între 500 și 25.000 de lei. Toate prevederile trebuie implementate până în 2033, a mai spus PMB.
Te-ar mai putea interesa și: