ESENTIAL

Noi piste pentru biciclete, anunțate de Oprescu. UNDE vor fi trasate

Edilul-şef a declarat, în emisiunea „Paşaport diplomatic“ de la Digi 24, că pistele destinate bicicliştilor făcute pe trotuare nu au respctat standardele europene şi din loc în loc au „răsărit“ florărese sau chioşcuri de ziare.

„Înainte de 2007 s-au făcut vreo 70 de km, s-au făcut în grabă, dar e bine că s-au făcut pe trotuare, sigur n-a lipsit decât componenta disciplinară“, spune Oprescu.

Acesta spune că au existat cazuri în care primarii de sector au luat decizii aberante, iar pe pistele de biciclete au apărut chioşcuri de ziare sau florărese. „Sigur, nimic rău într-o ţară civilizată, dar nu chiar pe pista de bicicletă. Florăresele, care mie îmi sunt simpatice, sigur, ele vin din Sectorul 5 şi asta reprezintă o forţă de muncă importantă şi de ce să vă mint, colorează oraşul frumos“, a mai spus Oprescu.

Primarul Capitalei a spus că recunoaşte faptul că pistele construite înainte de 2007 „au fost făcute în grabă“ şi „nu după standardele europene“, dar a precizat că tot ce a fost construit nou poartă amprenta municipalităţii.

„Mă refer la Niţu Vasile, mă refer la Brâncoveanu, poartă pe ele amprenta noastră, a Primăriei Generale, în sensul că am făcut piste de bicicletă“, a mai zis edilul-şef.

Totodată, Oprescu a declarat că în scurt timp urmează să se finalizeze tronsonul Berzei-Buzeşti-Uranus, urmând ca acolo să se poată circula cu biciclete. De asemenea, primarul a explicat că s-a început şi reamenajarea Căii Victoriei, acolo unde trotuarele vor fi mai late şi vor exista şi piste pentru biciclişti.


Recomandarile noastre

Parteneri

Back to top button