Noi descinderi ale Poliției în cazul Mediafax. Prejudiciu de 12,3 milioane lei

de:
18 mai 2015
0 Afișari
Noi descinderi ale Poliției în cazul Mediafax. Prejudiciu de 12,3 milioane lei

Iată comunicatul Poliției Române: „În această dimineață, Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române desfăşoară o operaţiune ce vizează destructurarea unei reţele infracţionale, specializate în săvârşirea de infracţiuni de evaziune fiscală şi rambursare ilegală de T.V.A..

Sunt efectuate 9 percheziţii pe raza Municipiului Bucureşti şi a judeţului Ilfov. La activitățile desfășurate de polițiștii de investigarea criminalităţii economice participă și luptători din cadrul Serviciului de Intervenții și Acțiuni Speciale – I.G.P.R. şi specialişti criminalişti.

Din investigații a reieșit că, în circuitul infracţional sunt implicate 35 de societăţi comerciale româneşti, cu implicare în ,,activitaţi de media”, ai căror reprezentanți ar fi obţinut, fară drept, bani, prin rambursare ilegală a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor la bugetul general consolidat al statului. Activităţile infracţionale s-ar fi derulat în perioada aprilie 2012 – martie 2014.

Prejudiciul estimat este de 12.300.000 de lei.

Vor fi puse în aplicare 13 mandate de aducere a persoanelor la audieri, în urma probatoriului administrat urmând a fi dispuse măsurile care se impun.

Acțiunea se desfășoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Jusiţie.”

Cookies