FIT CITY

Noi criterii de selecţie a directorilor de spitale: Vor conta părerea pacienţilor şi curăţenia

„Ministrul Vlad Voiculescu a semnat, vineri, un ordin prin care a retras reprezentanţii Ministerului Sănătăţii din consiliul de administraţie de la Spitalul Floreasca şi din comisia de contestaţie din cadrul concursului pentru funcţia de management, concurs care trebuia să se desfăsoare ieri. Conform prevederilor legale, ordinul semnat de ministru a avut efectul de a anula desfăşurarea concursului”, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă Laurenţiu Colintineanu, purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătăţii.

Acesta a precizat că potrivit proiectului de management, funcţiile de conducere vor fi ocupate pe baza unor criterii de performanţă.

„E convingerea ministerului că a venit momentul pentru a analiza şi a efectua modificări privind procedura de selecţie a viitorilor manageri. Procesul de selecţie este o parte foarte importantă a acestui angrenaj. E în lucru un contract de management al spitalelor. Trebuie să conţină criterii clare de performanţă. Printre criterii l-aş menţiona pe cel de raportare reală a infecţiilor nosocomiale. Vom acorda mare atenţie asupra criteriilor de igienă, nu mai vrem spitale murdare în România. Un alt element este feedback-ul pacienţilor. Niciun concurs pentru ocuparea funcţiei de manager nu va avea loc până nu se va definitiva acest proiect de management iar termenul este de câteva săptămâni”, a mai declarat purtătorul de cuvânt al ministerului Sănătăţii, citat de Mediafax. 

CITEŞTE ŞI Corpul de control, trimis la Spitalul de Oftalmologie după dezvăluirile despre Monica Pop 

Ministrul Sănătăţii, Vlad Voiculescu, a decis să trimită Corpul de control la Spitalul de Oftalmologie din Bucureşti, în urma dezvăluirilor despre directorul spitalului, Monica Pop, din ancheta publicata miercuri de Tolo.ro, blogul jurnalistului Cătălin Tolontan. Managerul Spitalul Clinic de Urgențe Oftalmologice, prof. dr. Monica Pop, susţine că îl va da în judecată pe jurnalistul Cătălin Tolontan pentru „afirmații neadevărate”. Ea a declarat miercuri că nu a fost niciodată susținută politic la şefia spitalului.


Recomandarile noastre


Parteneri

Back to top button