Consiliul Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii a dat aviz pentru Studiul de Fezabilitate necesar construirii unui nou nod rutier în regiunea metropolitană București – Ilfov: Nodul rutier Pantelimon, anun ță secretarul de stat Irinel Ionel Scrioșteanu, printr-o postare pe Facebook.
Acest nod rutier va fi situat pe sectorul de nord al A0, la km 48, și va face legătura legătura între Autostrada Bucureștiului #A0 și DN3.
Secretarul de stat în Ministerul Transporturilor mai spune că proiectul presupune:
Valoarea totală a proiectului este de 35,1 milioane euro cu TVA, iar sursa de finanțare este asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin cadrul Programului Transport 2021-2027.

Următorii pași în desfășurarea acestui proiect, mai spune oficialul, sunt:
Obiectivul este inclus în Planul Investițional pentru dezvoltarea infrastructurii de transport din România, elaborat și aprobat de guvernul liberal în perioada 2020-2021 și face parte din lista celor 36 noi noduri rutiere care vor fi construite pe rețeaua autostrăzilor din România.
Este un proiect care se realizează la solicitarea și în colaborare cu Consiliul Județean Ilfov, cu Primăria orașului Pantelimon și cu Primăria comunei Brănești.
Sursa main foto: Dreamstime