Zvonurile potrivit cărora constructorul român UMB nu va reuși să finalizeze lucrările la lotul 4 al Drumului Express până la finalul lui 2024 au devenit realitate. Astfel, traficul va fi descărcat tot pe bretele. Cu toate acestea, directorul general al Companiei Naționale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Cristian Pistol, preferă să vadă partea plină a paharului.
Sunt convins că, chiar dacă nu se va face legătura prin nodul rutier cu autostrada A1, vom fi acolo, ceea ce înseamnă că cel puțin bretelele de descărcare din Autostrada A1 în Drumul Expres… făcându-se posibilă descărcarea între cele două drumuri de viteză. Eu sunt convins că se poate circula anul acesta, a declarat șeful Companiei de Drumuri la Gândul.
Totuși, directorul general al CNAIR dă asigurări că firma care construiește lotul 4 se descurcă de minune și este „bine mobilizată”.
În ce privește Tronsonul 4 (al Drumului Expres Craiova – Pitești), vă asigur că constructorul este bine mobilizat, este o lucrare complicată care a necesitat modificări ale traseului inițial. Dar acestea au fost depășite, iar antreprenorul român este foarte bine mobilizat, a mai declarat Cristian Pistol.
Autorizația de construire pentru legătura dintre Drumul Express Craiova-Pitești și Autostrada A1 a fost emisă în toamna anului trecut. Potrivit contractului, durata maximă de execuție este de doi ani. Așadar, legătura Albota-Oarja/Cătalene ar trebui să fie gata în maximum un an din acest moment. Ieri, autoritățile s-au lăudat cu altă lucrare, care ar fi trebui să fie finalizată înainte de atingerea termenului din contract. Este vorba despre Lotul 1, o porțiune de 17 km. Acesta ar putea fi inaugurat anul acesta, potrivit spuselor premierului Ciolacu și ministrului Transporturilor, Sorin Grindeanu.
Șeful Transporturilor susține că până la finalul anului vom circula fără întrerupere, în regim de autostradă, de la Craiova la Constanța. Pentru ca acest lucru să fie posibil, trebuie să fie gata lotul 4 Colonești – Oarja (legătura cu A1 București – Pitești, care în prezent este la un stadiu de 50%), dar și lotul 3 al Autostrăzii A0 București Sud, care a ajuns la un stadiu de 65%. CNAIR a promis că acest lot va fi inaugurat tot în 2024.