ARHIVA B365

Noaptea Muzeelor: Peste 13.000 de vizitatori au trecut pragul muzeelor şi caselor memoriale

Potrivit sursei citate, Palatul Suţu, Casa Filipescu-Cesianu şi Observatorul Astronomic „Amiral Vasile Urseanu” au putut fi vizitate până la ora 04,00, celelalte obiective având program până după miezul nopţii.

Expoziţii precum „Timpul Oraşului”, „Muzeul Vârstelor”, „Fizionomii unificatoare ‘Toţi în unu’ – Povestea unui proiect de ţară”, „Zeiţe şi şamani în credinţele străvechi. Plastica antropozoomorfă – de la artă la identitate”, „Războiul între mit şi artă”, „JÓZEF PIŁSUDSKI – om de stat al Poloniei şi Europei”, „Imagini ale invizibilului”, ” ‘Vila Dr. Nicolae Minovici’: RESTITUTIO” şi „Pe urmele trecutului. Colecţia ‘Maria şi Dr. George Severeanu’ „, precum şi expoziţia de outdoor de fotografie InstantA au stârnit interesul vizitatorilor până târziu, în noapte. Expoziţiilor deschise la Palatul Suţu, Casa Filipescu-Cesianu, Muzeul Theodor Aman, Muzeul George Severeanu, Muzeul Nicolae Minovici, Muzeul Frederic Storck şi Cecilia Cuţescu-Storck li s-a adăugat Colecţia de Artă Ligia şi Pompiliu Macovei.

Aceeaşi sursă precizează că, în acest an, Muzeul Victor Babeş nu a participat la Noaptea Muzeelor, aflându-se în proces de restaurare.

„Iubitorii astronomiei au avut ocazia de a vizita la Observatorul Astronomic ‘Amiral Vasile Urseanu’, noua expoziţie permanentă ‘Descoperim împreună Universul: Expoziţie de Astronomie’ al cărei subiect este sistemul solar, care invită la explorarea acestuia, a planetelor, stelelor şi galaxiilor, scopul principal al expoziţiei fiind ilustrarea locului nostru în Univers”, se mai arată în comunicatul de presă.

Sursa citată mai menţionată că programul Nopţii Muzeelor pregătit de Muzeul Municipiului Bucureşti (MMB) a fost unul extrem de variat, la fiecare muzeu şi casă memorială din componenţa instituţiei au fost organizate diverse evenimente care au îmbinat programul muzeal cu cel teatral şi muzical, oferind o paletă generoasă a activităţilor astfel încât experienţa culturală şi istorică a fiecărui vizitator să rămână una de referinţă.

Anul acesta, Muzeul Municipiului Bucureşti a organizat evenimente speciale la toate cele 8 instituţii culturale aflate în componenţa sa. Pe lângă expoziţii, vizitatorii au beneficiat de concerte, spectacole de poezie şi muzică, statui vivante şi re-enactment istoric.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button