ȘTIRI

NOAPTEA MUZEELOR 2014: Programul Muzeului Național de Istorie la NOAPTEA MUZEELOR 2014

NOAPTEA MUZEELOR 2014: 

Întregul eveniment va avea în centru expoziția temporară cu același nume, ce este organizată în parteneriat cu Muzeul Militar Naţional „Regele Ferdinand I”, Bucureşti, Complexul Muzeal Naţional „Moldova”, Iaşi, Muzeul Judeţean de Istorie şi Arheologie Prahova, Ploiești, Muzeul Bucovinei, Suceava şi Complexul Naţional Muzeal „Curtea Domnească”, Târgovişte și propune o incursiune în istoria vestimentară a spațiului românesc, în perioada cuprinsă între secolele XV – XX.

NOAPTEA MUZEELOR 2014: 

Programul Nopții Muzeelor începe la MNIR sâmbătă, 17 mai, ora 16.00 și se termină duminică, 18 mai, ora 02.00.
MNIR celebrează cea de-a zecea ediție a Nopții Muzeelor printr-o serie de activități speciale, după cum urmează:
Ateliere de creaţie şi educaţie muzeală Broderie din hârtie, în cadrul expoziţiei „Haina îl face pe om. Şase secole de istorie vestimentară”;

Paradă în costume de epocă, în interiorul muzeului şi în afara lui; Ghidaje tematice, din oră în oră, realizate de muzeografii și voluntarii muzeului, în expoziţia permanentă a Tezaurului Istoric, respectiv Lapidarium şi Copia Columnei lui Traian, care a trecut printr-un amplu proces de reambientare;

NOAPTEA MUZEELOR 2014: 

Poate fi vizitată, de asemenea, microexpoziţia Arborele genealogic al tuturor statelor Europei şi al suveranilor ei, 1889. Dedicat suveranilor actuali, din cadrul seriei Exponatul lunii.

Spectacole de muzică, teatru, dans și reconstituiri istorico-militare:
– 20.00 – 20.45: Sketch-Comedy-Theatre-Show cu echipa spectacolului „2014: O odisee pământeană”.
Regizor: Radu Dragomirescu; Asistent regie: Ioana Mănescu; Actori: Radu Bucălae, Cătălin Coşarcă, Smaranda Găbudeanu, Andrei Negoiţă, Mihai Niţă, Iulian Sfircea; Muzician: Vlad Pasencu;
– 20.45 – 21.00: Dansuri de societate – dansatori de la Palatul Naţional al Copiilor: Denisa Matei şi Costin Dumitru, Ramona Maria Iancu și Vlad Talmaciu;
– 21.00 – 21.30: Reconstituire istorico-militară – Asociaţiile Tradiţia Militară şi Deutsches Freikorps;
– 21.30 – 22.15: Café concert – Fanfara Jandarmeriei Române, dirijor Lt. Col. George Preda;
– 22.30 – 23.00: Reconstituire istorico-militară – Asociaţiile Tradiţia Militară şi Deutsches Freikorps
– 22.30 – 23.30: Muzică laică şi religioasă – Corul Vox Medicalis, dirijor Tudor Ionescu.

NOAPTEA MUZEELOR 2014: 

Pe lângă programul artistic al evenimentului, MNIR se alătură proiectului Kaleidoscope, o aplicaţie pentru smartphone (MobilActif), care poate fi descărcată şi utilizată gratuit de către vizitatori, în vederea realizării unor autoportrete în interiorul muzeului, inspirate de patrimoniul acestuia (MuseumSelfie). Fotografiile se trimit apoi prin intermediul aplicaţiei către o bază de date, urmând să fie proiectate, pe durata desfăşurării Noptii Muzeelor, în toate muzeele din Europa înscrise în proiect.
A doua zi, duminică, 18 mai 2014, programul de vizitare a muzelului este cuprins în intervalul orar 13.00 – 18.00, accesul fiind gratuit, cu ocazia Zilei Internaţionale a Muzeelor.


Recomandarile noastre


Parteneri

Știri – Gândul

Știri – CanCan.ro

Back to top button