Lansare: Cioran citit in strada@ Noaptea Institutelor Culturale

de:
23 iun. 2011
1 Afișari
Lansare: Cioran citit in strada@ Noaptea Institutelor Culturale

Lansarea volumului „Cioran citit în stradă” de Dan Perjovschi

Nimic nu ar putea reuni mai bine experienţele specifice unui eveniment precum Cioran citit în stradă de Dan Perjovschi, decât o carte care să redeseneze traseul unei asemenea aventuri. Ilustraţii şi citate, schiţe care dau imaginea unui making-of al felului în care gândul şi liniile lui Dan Perjovschi au urmat gândul şi stilul frazei lui Emil Cioran, fotografii din timpul executării desenelor de pe unul din zidurile exterioare ale Institutului Francez, dar şi fotografii din stradă. Din stradă, pentru că acolo oamenii s-au întâlnit, exact aşa cum ne-am aşteptat, în mod direct, nemediat, cu textele şi gândirea acestui filozof român trăitor la Paris, atât de cunoscut, de controversat, dar destul de puţin citit în ultima vreme. Cioran citit în stradă de Dan Perjovschi este o carte realizată în parteneriat cu Editura Humanitas şi conţine fotografii semnate de Adi Bulboacă.

In prezenţa lui Dan Perjovschi

A cincea ediţie a Nopţii Institutelor Culturale, proiect derulat de clusterul EUNIC din România, cuprinde evenimente propuse de British Council, Centrul Ceh, Centrul Cultural al Republicii Ungare, Forumul Cultural Austriac, Fundaţia Culturală Greacă, Institutul Goethe, Institutul Cervantes, Institutul Camões/Ambasada Portugaliei, Institutul Cultural Român, Institutul Francez, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Institutul Polonez şi Delegaţia Wallonie-Bruxelles. Coordonatorul ediţiei din acest an este Forumul Cultural Austriac.

Sunt programate peste 50 de evenimente, care se vor derula timp de mai bine de 14 ore în 8 locuri din Bucureşti.

Organizatorii împreună cu Green Revolution vor pune la dispoziţie 60 de biciclete echipate nocturn, care vor putea fi închiriate dintr-un punct special amenajat pe str. Arthur Verona, lângă Biserica Anglicană.

Cursa specială Ratb pentru Noaptea Institutelor Culturale va parcurge traseul Piaţa Presei – Piaţa Universităţii, pe arterele: Bd. Mărăşti, Bd. Aviatorilor, Bd. Lascăr Catargiu, Bd. Dacia, Bd. Carol, Bd. Magheru, in intervalul orar 23.00-04.00 şi este gratuită.

Cookies