Nicușor de la MasterChef: Ciobănaș cu 300 de oi

de:
22 apr. 2013
0 afișări
Nicușor de la MasterChef: Ciobănaș cu 300 de oi

Ciobănaşul de la MasterChef a absolvit anul trecut Colegiul Andronic Motrescu, din Rădăuţi, la specializarea turism şi alimentaţie publică şi de atunci cochetează cu ideea de a deschide o pensiune. Până să-şi împlinească acest vis, tânărul muncește la stâna familiei, potrivit Libertatea.

„Am şi dormit la stână, ca să fiu dimineaţa la prima oră treaz şi să mulg oile. Acum avem maşină de teren, dar înainte mergeam pe jos sau cu bicicleta”, ni s-a destăinuit Nicuşor. Familia Coroamă are la stână 300 de oi şi 200 de miei, animale pe care le mână la păscut un localnic. Ana şi Costel, părinţii tânărului, şi-au învăţat băiatul să nu se ferească de muncă.

„Suntem oameni simpli, care lucrăm de cum se face ziuă până noaptea. Avem 5 hectare de teren de pe care obţinem furajele pentru animale. Creştem oi şi trăim doar din vânzarea brânzei. Nu suntem bogaţi ca Gigi Becali, dar suntem oameni gospodari”, au spus aceștia pentru sursa citată.

Nicuşor Coroamă recunoaşte că în afară de satul lui nu a văzut prea multe meleaguri, nici din ţară, nici din străinătate. Până să ajungă la MasterChef nu mai fusese în Bucureşti, însă s-a dus Spania! Nu în vacanţă, ci ca zilier într-un solar. „Am vrut să câştig bani, să îmi ajut părinţii la stână. Lucram la solar de la 6 dimineaţa până la 12 noaptea, a fost foarte greu. Când am primit 500 de euro în mână m-am întors acasă şi mi-am spus: «Mai bine în satul tău sărac decât slugă la străini»”, ne-a povestit Nicuşor.

Cookies