Nicuşor Dan vrea o NOUĂ sală de concerte în București şi o platformă de streaming care să permită și vânzarea de bilete

29 ian. 2022
544 afișări
Nicuşor Dan vrea o NOUĂ sală de concerte în București şi o platformă de streaming care să permită și vânzarea de bilete

Vrea să devină Bucureștiul ceea ce Clujul este pentru Untold?

Primarul general al Capitalei, Nicuşor Dan, a anunțat vineri, în contextul unei întâlniri avute cu reprezentanți ai organizatorilor de concerte si evenimente culturale, că a fost transmisă o scrisoare Companiei Naţionale de Investiţii, pentru a cere sprijin în vederea construirii unei săli de concerte în București. De asemenea, el a transmis că se dorește crearea unei platforme de streaming pentru toate evenimentele organizate de Primăria Municipiului Bucureşti sau instituţiile din subordine, care să permită şi vânzarea centralizată de bilete.

„Mențin abordarea de a folosi bani publici puțini pentru concerte și festivaluri, dar sunt interesat de colaborarea cu companiile private și de evenimente organizate de companii private, care să facă audiență și să aducă fonduri municipalității.”, a scris primarul Nicușor Dan, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Industria evenimentelor, o sursă importantă de venituri pentru București

Nicușor Dan spune că „industria evenimentelor poate fi o sursă importantă de venituri pentru București și un mare plus pentru viața culturală a orașului, iar asta presupune dezvoltarea de parteneriate cu organizatorii privați de evenimente”.

„Vom veni în perioada următoare cu un regulament care să facă mai simplă organizarea de evenimente, integrând și propunerile pe care le vom primi de la AROC”, precizează el.

În final, primarul general al Capitalei anunță că „avem în plan și crearea unei platforme de streaming pentru toate evenimentele pe care Primăria Generală sau instituțiile din subordine le organizează, unde să facem și vânzare centralizată de bilete”.

„Explorăm de asemenea posibilitatea de a construi o sală de concerte în București, lucru pentru care am trimis o scrisoare Companiei Naționale de Investiții, care să ne ajute cu fonduri”, mai informează Nicușor Dan.

Primarul Nicușor Dan mai precizează că „împreună cu Administratorul public Diana Punga, directoarea Direcției de Cultură a PMB, Liliana Toderiuc Fedorca și directorul executiv al Direcției Urbanism, Matei Damian, m-am întâlnit azi cu Asociația Română a Organizatorilor de Concerte și Evenimente Culturale (AROC), cu care am discutat despre eficientizarea birocrației și creșterea atractivității Capitalei pentru activități culturale și de divertisment”.

 

 

 

 

Cookies