Nicușor Dan, primarul Capitalei, a dat vestea zilei în București, anunțând că "PUZ Sector 6 a fost anulat definitiv de instanță". Edilul spune că această decizie este o confirmare a ceea ce se spune de ani de zile, că urbanismul din București a fost o "golănie".
PUZ Sector 6 a fost anulat definitiv de instanță, anunță primarul Nicușor Dan, atrăgând atenția că tot urbanismul din Capitală a fost o golănie.
Edilul mai spune că urmarea acestor dezvoltări haotice și ilegale a dus la dispariția spațiilor verzi și la pierderea potențialului turistic.
„Este o confirmare a ceea ce spun de ani de zile: urbanismul din București a fost o golănie, iar PUZ-urile de sector apogeul. Consecințele acestei dezvoltări haotice și ilegale sunt dispariția spațiilor verzi, aglomerarea traficului rutier, pierderea potențialului turistic al orașului, insecuritatea juridică și investițională (cumperi o casă și nu ești sigur că nu te trezești cu un bloc pe parcela vecină), distorsionarea pieței de profesioniști (este preferat arhitectul care obține un etaj în plus) și multe altele”, a transmis Nicușor Dan într-o postare pe Facebook.
Nicușor Dan a mai transmis că acum, prin noua Comisie Tehnică de Urbanism, se pun bazele dezvoltării corecte a Bucureștiului. De asemenea, ISC a început verificarea legalității acestor PUZ-uri și atacarea lor în instanță. Mai mult, o cercetare DNA este în prezent în curs.
„Prin suspendarea PUZ-urilor de sector am pus capăt acestui fenomen, iar prin noua Comisie Tehnică de Urbanism punem bazele dezvoltării urbane corecte a Capitalei. Bucureștiul are nevoie de dezvoltare și de dezvoltatori privați, dar dezvoltarea trebuie să se facă pe baze profesionale corecte, în interes public.
Reamintesc că și celelalte PUZ-uri de sector sunt contestate în instanță.
În paralel, am solicitat Inspectoratului de Stat în Construcții verificarea legalității acestor PUZ-uri și Prefectului Capitalei atacarea lor în instanță. O cercetare penală este de asemenea în curs la DNA, în urma unei sesizări pe care am făcut-o în 2018. Găsiți mai jos o analiză a legalității PUZ-urilor făcută de Primăria Capitalei și o analiză a oportunității făcută de o echipă de urbaniști”, a mai transmis primarul Capitalei.