Activistul de mediu Alex Găvan și primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, au semnat ieri, 12 octombrie, memorandum-ul pentru Aer Curat, Sănătate și Viitor, prin creearea Centurii Verzi București-Ilfov. Acesta are în vedere soluțiile pentru combaterea poluării care afectează sănătatea locuitorilor Bucureștiului și a împrejurimilor.
Atât cei doi, cât și platforma civică, îi invită pe toți decidenții politici și executivi să semneze memorandumul, al căror suport este fundamental, pentru a avea un aer mai curat în București și în celelalte orașe ale țării.
Semnarea acestui document reprezintă o nouă etapă a proiectului de sănătate publică ce are în vedere, ca parte a unei soluții sistematice, și o importantă componentă de mediu.
Astfel, Primăriei Capitalei îi revine colaborarea pentru patru dintre cele șapte puncte ale memorandum-ului, după cum urmează:
Potrivit unui comunicat de presă, piatra de temelie a realizării Centurii Verzi București-Ilfov o reprezintă proiectul de lege transmis către Parlament pe 12 aprilie 2023 de către platforma civică „Împreună pentru Centura Verde”.
În contextul poluării dramatice din București și al tăierilor îngrijorătoare de păduri din jurul Capitalei, zeci de organizații neguvernamentale, grupuri civice și persoane publice reunite sub umbrela acestei platforme solicită, prin acest proiect, punerea sub protecție a întregii vegetații forestiere a Ilfovului.
Pe 26 iunie, proiectul fost adoptat de către Senat cu unanimitate de voturi. Anterior, a obținut unanimitate și la toate comisiile de profil.
Acum, proiectul de lege se află spre dezbatere la Camera Deputaților, care este forul decizional.
Nicușor Dan, Alex Găvan și platforma civică „Împreună pentru Centura Verde” invită la semnarea memorandum-ului toți ceilalți decidenți politici și executivi, al căror suport este fundamental în implementarea proiectului, precum Marcel Ciolacu, Nicolae Ciucă, Mircea Fechet, Hubert Thuma, dar și alții.
Cu ajutorul colabărorii lor s-ar putea ajunge la îndeplinirea celorlalte trei puncte ale memorandum-ului:
Întregul document poate fi consultat AICI.
Sunt foarte bucuros că putem contribui la realizarea și popularizarea unui proiect atât de important pentru București: Centura Verde.
Felicit inițiatorii acestui proiect și, în mod special pe Alex Găvan, pentru determinarea cu care s-a angajat într-o misiune extrem de dificilă, dar în al cărei succes cred cu tărie.
Primăria Capitalei a susținut și va susține întotdeauna proiectele și inițiativele care protejează mediul din Capitală, pentru că Bucureștiul trebuie să devină un oraș verde. Avem nevoie de cât mai multe spații verzi, copiii noștri au nevoie de parcuri și locuri de joacă în natură, avem nevoie să respirăm aer curat.
Trebuie să înțelegem că fiecare arbore contează, fiecare inițiativă, chiar dacă aparține unei instituții a statului sau societății civile, trebuie susținută, pentru că numai împreună putem să avem rezultate vizibile și care pot conta pentru viitor. În acest sens îi încurajez pe toți ceilalți actori politici și decizionali să semneze acest memorandum. Împreună vom reuși!
Alex Găvan, alpinist de altitudine și conservaționist, transmite că realizarea Centurii Verzi București-Ilfov a devenit un proiect istoric, fiind unul dintre cele mai importante din ultimii 30 de ani:
Ușor, ușor, cei care au ales să fie #ÎmpreunăPentruCenturaVerde manifestă în concret un proiect istoric, unul dintre cele mai importante din ultimii 30 de ani. El va avea consecințe sistemice legate de reducerea poluării și calitatea vieții din orașe, mitigarea schimbărilor climatice și protejarea biodiversității, biodiversitate fără de care noi, oamenii, nu am mai putea exista.
Pentru binele cel mai înalt și sănătatea locuitorilor capitalei României și a celor din celelalte orașe ale țării, fac acest apel la unitate și acțiune către toți destinatarii memorandum-ului și mă înclin cu recunoștință înaintea tuturor.
Te-ar mai putea interesa și: