Nicușor Dan: S-au montat încă 1,1 km de conductă nouă de termoficare pe Bulevardul Timișoara. Până acum, echipele au montat peste 70% din traseul rețelei

22 nov. 2023
5110 afișări
Nicușor Dan: S-au montat încă 1,1 km de conductă nouă de termoficare pe Bulevardul Timișoara. Până acum, echipele au montat peste 70% din traseul rețelei
Nicușor Dan: S-au montat încă 1,1 km de conductă nouă de termoficare pe Bulevardul Timișoara. Până acum, echipele au montat peste 70% din traseul rețelei. Sursa foto: Facebook/ Nicușor Dan

Primarul General al Capitalei, Nicușor Dan, anunță că s-au montat încă 1,1 km de conductă nouă de termoficare pe Bulevardul Timișoara.

Lucrarea face parte din Magistrala I Vest, obiectiv important care asigură distribuția agentului termic către cartierele Drumul Taberei, Ghencea, Militari și Rahova.

Nicușor Dan: S-au montat încă 1,1 km de conductă nouă de termoficare pe Bulevardul Timișoara

S-au montat încă 1,1 km de conductă nouă de termoficare pe bd. Timișoara. Această lucrare face parte din Magistrala I Vest – obiectiv foarte important care asigură distribuția agentului termic din CET VEST către toate cartierele din vestul Capitalei (Drumul Taberei, Ghencea, Militari și chiar Rahova), anunță Nicușor Dan într-o postare pe pagina de Facebook.

Astfel, până în prezent, din cei 3,6 km din acest obiectiv, echipele Companiei Municipale Energetica Servicii București au reușit să monteze mai bine de 70% din traseul rețelei de termoficare.

Primarul General al Capitalei ține să sublinieze că, în această zonă, nu au fost făcute niciodată lucrări de reabilitare și modernizare la rețeaua de termoficare.

Conductă smart

Această conductă este nouă, preizolată și este dotată cu senzori de detecție a avariilor.

În timp record, în mai puțin de o lună, lucrătorii noștri au reușit montarea, sudarea și punerea în funcțiune a unui troson de conductă nouă, preizolată, dotată cu senzori de detecție a avariilor, între Bd. Doina Cornea și Str. Sibiu ( zona AFI Cotroceni), transmite Compania Municipală Energetica Servicii pe Facebook.

La începutul sezonului rece vor fi puși în funcțiune 2,5 km de conductă de termoficare. Conducta nu mai era funcțională de mai bine de 10 ani.

Compania Municipală Energetica Servicii își cere scuze pentru disconfortul creat în trafic de prezența utilajelor, pe o bandă de circulație de pe Bd. Timișoara, dar îi asigură pe bucureșteni că aceste lucrări sunt necesare pentru confortul termic al cetățenilor care locuiesc în cartierele Drumul Taberei, Militari și chiar Rahova.

Te-ar mai putea interesa și: Meteo ALERT | Prima ninsoare din București din acest sezon vine în acest weekend. Meteorologii anunță maxime termice de 4 grade, plus primii fulgi de zăpadă

Cookies