Nicușor Dan s-a prăbușit dramatic în sondaje. Doar prietenii foarte buni și familia lărgită par să mai aibă încredere în primarul Capitalei

28 oct. 2021
385 Afișari
Nicușor Dan s-a prăbușit dramatic în sondaje. Doar prietenii foarte buni și familia lărgită par să mai aibă încredere în primarul Capitalei

Nicușor Dan s-a prăbușit dramatic în sondaje la nivel național, însă puțini au văzut asta pentru că toți au fost frapați de căderea președintelui Iohannis, care a ajuns la 14% încredere de la 28 cât avea anul trecut pe vremea asta. Doar prietenii foarte buni și familia lărgită par să mai aibă încredere în primarul Capitalei care a ajuns la o încredere de 8%, undeva între Rareș Bogdan și Ludovic Orban. Sondajul Avangarde a fost făcut la comanda PSD, însă și sondajele comandate de PNL au date asemănătoare.

Nicușor Dan a pierdut din încrederea primită pentru a administra Capitala. Românii par să își fi pierdut încrederea în politicienii care au condus țara în ultimul an. Președintele Klaus Iohannis a pierdut peste 50% din încredere într-un singur an și a ajuns de la 28% la 14% într-un sondaj Avangarde.

Nicușor Dan a pierdut de asemenea încrederea și a ajuns sub 10%

În topul încrederii Nicușor Dan mai are 8% și se situează undeva între Rareș Bogdan și Ludovic Orban care au 7%, respectiv 9%. Președintele Iohannis se situează undeva pe la 14% și Rafila atinge 30%, fiind primul în top într-un sondaj realizat de Avangarde la cererea PSD. Ieri a fost o seară a sondajelor, apărând patru sondaje de la patru case de sondare diferite din România.

Într-un sondaj CURS apare și Gabriela Firea care ar avea o încredere de 20%.

Încrederea în oamenii politici ai României actuale arată cam așa:

Sondaj Avangarde privind încrederea în oamenii politici din România

Val de sondaje în România

Patru sondaje au apărut ieri în România, de la Avangarde, Curs, Sociopol, Inscop, toate cu date asemănătoare.

Sondajul Avangarde

Iohannis a scăzut la 14% în luna octombrie în topul încrederii, de la 28% cât avea în luna septembrie. Florin Cîțu are o cotă de încredere de 7%. În topul încrederii românilor se află Alexandru Rafila cu 30% urmat de Marcel Ciolacu cu 25%.

80% dintre respondenți spun că România se îndreaptă într-o direcție greșită, iar 24% dintre români au dat nota 1 (minimă) guvernului Cîțu. Sondajul a fost efectuat în perioada 17.10 – 26.10.2021 pe un eșantion probabilist de 900 de subiecți, prin metoda CATI (interviuri telefonice), cu o marjă de eroare de 3,2% .

Sondaj Curs

La capitolul Încredere în personalități politice, pe primul loc se află Marcel Ciolacu cu 25%, urmat de Alexandru Rafila și Raed Arafat cu 23%, pe locul 4 fiind Gabriela Firea cu 20%, iar pe locul 5 – Dacian Cioloș cu 19%. Cu privire la intenția de vot a românilor, PSD este la 39%, PNL la 21%, AUR – 13%, USR – 11% și UDMR – 5%.

Sondaj Sociopol

Potrivit acestui sondaj, la capitolul partide politice pe primul loc este tot PSD cu 32%, urmat de AUR cu 21%! PNL cu 20%, USR – 13%, iar UDMR – 6%.

Sondaj Inscop

Inscop pune PSD pe primul loc cu 36,7%, pe locul doi cu PNL cu 19,8%, locul trei AUR cu 16,4% și locul patru USR cu 15,3%.

Vezi documentul cu întreg sondajul Avangarde aici

Cookies